AOAR cere finalizarea strategiilor energetice şi fiscale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

AOAR cere finalizarea strategiilor energetice şi fiscale

Economie 14 Mai 2007 / 00:00 592 accesări

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) i-a cerut ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, în cadrul unei întîlniri, aprobarea unei strategii fiscale pentru perioada 2008-2013 şi urgentarea finalizării strategiei energetice a României, se arată într-un comunicat al AOAR. Asociaţia consideră că cele două teme trebuie să reprezinte un interes major pentru întreg mediul de afaceri. "Aprobarea unei strategi energetice a devenit o prioritate, în contextul creşterii importanţei acestei teme devenită componentă a siguranţei naţionale a ţării", este de părere AOAR. De asemenea, AOAR a semnalat conducerii ministerului importanţa clarificării procedurilor practice de aplicare a ordinului ministrului referitor la obligaţia ce le revine companiilor de a raporta semestrial lista facturilor emise de către acestea în ultimele şase luni.

Oamenii de afaceri i-au mai cerut minstrului economiei şi finanţelor adoptarea de măsuri suplimentare de securizare a bazelor de date ce urmează a fi constituite şi controlul strict al procedurilor de urmat de către persoanele ce vor fi autorizate să acceseze aceste date cu mare importanţă comercială şi în domeniul concurenţei. AOAR a solicitat ministerului examinarea posibilităţii de reducere cu mult sub termenul legal de rambursare, către firmele de construcţii, a TVA-ului plătit de către acestea pentru achiziţiile de materiale, ca o modalitate de a îmbunătăţi condiţiile de operare a companiilor ce activează în acest sector economic ce cunoaşte o dinamică de dezvoltare accelerată. Membrii AOAR au mai arătat că promovarea mai puternică a Partenariatului Public Privat poate reprezenta o metodă de rezolvare a unor probleme de interes naţional, cum este cea a finanţării proiectelor de creştere a eficienţei energetice, sau de interes local, cum este cea a construcţiilor de locuinţe sau obiective sociale ce au nevoie de terenuri care sa aibă asigurate toate utilităţile necesare.

Taguri articol


12