ATENȚIE! Avem serotipuri de pneumococ care produc boli grave!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ATENȚIE! Avem serotipuri de pneumococ care produc boli grave!

Sănătate 22 August 2017 / 18:23 832 accesări

Medicii atrag atenția că în țara noastră sunt întâlnite serotipurile de pneumococ care produc boli severe precum pneumonia, otita medie acută sau meningita, cât și rezistența foarte mare la antibiotice a tulpinilor de pneumococ din țara noastră. Ce este de făcut pentru a preîntâmpina boli grave din această cauză? Protecția se face prin vaccinare, este esențială, afirmă vicepreședintele Societății Române de Pediatrie, prof. dr. Doina Anca Plesca, citată de Agerpres. Medicul explică de ce este necesară vaccinarea copiilor până în cinci ani cu vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valențe. ”Bolile pneumococice sunt infecții cauzate de o bacterie numită Streptococcus pneumoniae (pneumococul), localizată în mod normal la nivelul nazo-faringelui. Această bacterie face parte din flora microbiană normală. Pneumococul este unul din principalii agenți patogeni infecțioși regăsiți la vârsta copilăriei (mai ales în primii 5 ani de viață), transmisibil de la om la om. Se transmite pe cale aeriană, direct - prin vorbit, căscat, strănut, râs, tuse, contact cu un purtător asimptomatic - sau indirect, prin praf contaminat. Studiile epidemiologice au demonstrat că aproximativ jumătate dintre copii sunt purtători la nivel nazo-faringian de pneumococ, procentul ajungând, în anumite zone geografice, chiar la 80% la copiii care frecventează colectivitățile (grădinițe, creșe ș.a.m.d.). Prezența penumococului în nazo-faringe reprezintă un risc semnificativ pentru gazdă, dar și pentru cei din jur, deopotrivă copii și adulți”, a detaliat dr. Plesca.

Ea subliniază că infecțiile produse de Streptococcus pneumoniae nu produc imunitate împotriva unor viitoare infecții pneumococice. Astfel, un copil poate să prezinte mai multe boli provocate de pneumococ de-a lungul anilor - otită medie acută, sinuzită, pneumonie, bacteriemie, septicemie etc. ”Bolile pneumococice pot să fie boli care se cantonează la un anumit nivel de „boli non-invazive“ - otita medie acută, pneumonia sau sinuzita -, cel mai frecvent regăsite în patologia copilului - 75% din cazuri -, și „boli invazive“ - meningita, septicemia sau bacteriemia, pneumonie cu pleurezie -, cu rate mari de mortalitate, dar cu o incidență mult redusă (25% din cazuri). Bolile pneumococice omoară aproximativ 1,8 milioane de oameni anual, dintre care aproximativ 800.000 sunt copii cu vârste sub 5 ani. Se apreciază că bolile pneumococice reprezintă cea mai frecventă cauză de deces din lume care poate să fie prevenită prin vaccinare”, adaugă medicul.

STATISTICI Dr. Anca Plesca susține că, în prezent, România înregistrează cea mai mare rată a mortalității infantile în rândul statelor membre ale Uniunii Europene - 9,1/1.000 nou-născuți vs media europeană de 4,1/1.000 nou-născuți. Potrivit acesteia, datele epidemiologice publicate în România arată că 1 din 5 copii români cu vârsta până într-un an ajunge la medicul de familie sau în spital ca urmare a unei afecțiuni care ar putea fi cauzată de pneumococ.

UTILIZAREA ABUZIVĂ DE ANTIBIOTICE

Nu de puține ori medicii au vorbit despre utilizarea abuzivă a antibioticelor și consecințele acestui fapt. De exemplu, în țara noastră, utilizarea abuzivă de antibiotice a condus la creșterea rezistenței germenilor la aceste medicamente. ”Un raport din 2014 al Centrului European de Control al Bolilor poziționează România la peste 50% rată de rezistență a pneumococului la antibiotice, acesta fiind cel mai mare procent de infecții pneumococice rezistente la penicilină și macrolide dintre țările europene. În unele studii naționale, rata de rezistență este de 70%. Cele mai alarmante date raportate subliniază rate de rezistență la diverse antibiotice a tulpinilor izolate de la copii purtători naso-faringian de pneumococ (serotipurile 23 F, 6B, 19 F și 14), care variază de la 83% pentru penicilină, 18% pentru ceftriaxonă, 62% pentru eritromicină și 66% pentru trimetoprim/sulfametoxazol”, a spus medicul.

Taguri articol


12