Autoritatea de Management, acreditată pentru Programul Sectorial Transporturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autoritatea de Management, acreditată pentru Programul Sectorial Transporturi

Politică 21 August 2009 / 00:00 384 accesări

Comisia Europeană (CE) a acreditat Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport (POST), după doi ani de întîrziere, iar din august vor fi efectuate primele plăţi intermediare pentru proiectele finanţate în cadrul acestui program. „CE a notificat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) că documentele de evaluare a Autorităţii de Management şi sistemele de gestionare şi control pentru POST sînt conforme cu Regulamentul CE”, arată MTI. POST a fost aprobat în anul 2007, odată cu intrarea României în UE, dar Autoritatea de Management nu a fost acreditată în acel an, deşi acest demers trebuia să fie iniţiat la scurt timp după aprobare. CE a transmis anul trecut MTI avertismente repetate pentru a asigura sistemele de gestionare şi control al Autorităţii de Management, însă nu au fost luate măsurile efective în acest sens, nici la nivelul ministerului, nici al companiilor beneficiare, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi CFR SA. Reprezentanţii CE au evaluat pozitiv demersurile întreprinse de MTI la nivelul ministerului, dar şi al CNADNR şi CFR SA în gestionarea eficientă a fondurilor europene, potrivit instituţiei. Astfel, în acest an au fost modificate organigramele MTI, CNADNR şi CFR SA şi au fost regîndite procedurile de lucru între compartimente şi Autoritatea de Management; au fost create unităţi de management pentru fiecare proiect în parte. Prin POST, România are la dispoziţie fonduri de 4,7 miliarde de euro în perioada 2007-2013.



12