Autorităţile franceze critică acoperirea mediatică a atentatelor din ultimele zile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autorităţile franceze critică acoperirea mediatică a atentatelor din ultimele zile

Externe 11 Ianuarie 2015 / 08:56 288 accesări

Acoperirea mediatică a atentatelor comise în ultimele zile în Franţa, în special publicarea unei fotografii care arată executarea unui poliţist de către un jihadist, a suscitat sâmbătă reacţii dure din partea autorităţilor de la Paris, relatează AFP. Premierul Manuel Valls a criticat săptămânalul de dreapta Le Point, după ce acesta a publicat o imagine cu un bărbat mascat, îmbrăcat în negru, care ameninţă cu arma un poliţist ridicând mâinile în semn că se predă. Acest poliţist, Ahmed Merabet, a fost ucis miercuri de unul dintre fraţii Kouachi, într-un atac soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi la sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris. "Un poliţist care îşi făcea datoria a fost ucis cu laşitate. Nu îmi voi ascunde dezgustul faţă de un săptămânal care publică acestă imagine, cea a unui poliţist ucis cu laşitate de către terorişti", a declarat Valls. Anterior, ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, a criticat publicarea acestei "fotografii revoltătoare", denunţând o "atingere a memoriei unui poliţist ucis în timp ce îşi îndeplinea curajos atribuţiile de serviciu". La rândul său, directorul publicaţiei Le Point, Etienne Grenelle, a afirmat că "revoltătoare este uciderea cu laşitate a unui poliţist care-şi apăra nu doar ţara, dar şi libertatea de exprimare". "Acest fapt nu trebuie să fie ascuns", a adăugat el. De asemenea, procurorul din Paris, François Molins, şi-a exprimat regretul în legătură cu divulgarea indentităţii fraţilor Kouachi, miercuri.

Taguri articol


12