Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere ultima şedinţă din această săptămână

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere ultima şedinţă din această săptămână

Economie 23 Decembrie 2023 / 07:46 841 accesări

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 64,8 milioane de lei (13 milioane de euro).

Indicele principal BET a consemnat o apreciere de 0,75%, până la 15.285,36 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, s-a apreciat cu 0,70%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în urcare cu 0,75%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a consemnat un avans de 0,82%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a "câştigat" 0,69%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,82%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe minus cu 0,01%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 20,9 milioane de lei, Erste Group Bank AG - 7 milioane de lei şi Hidroelectrica - 5,9 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Sphera Franchise Group (+5,12%), Rompetrol Rafinare (+3,01%) şi Impact Developer&Contractor (+2,77%).



Ştiri recomandate

12