Cartel bancar la nivel înalt - amenzi de un miliard euro!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Piața valutară, manipulată fără milă

Cartel bancar la nivel înalt - amenzi de un miliard euro!

Externe 16 Mai 2019 / 17:11 425 accesări

Cinci giganți din banking (Barclays, Citigroup, JPMorgan, Mitsubishi şi Royal Bank of Scotland) au fost amendați cu 1,07 miliarde euro de Comisia Europeană, după o investigație de șase ani care a demonstrat că au manipulat tranzacțiile din piața valutară pentru 11 monede diferite. Singura care a scăpat (de o sancțiune de 285 milioane euro) a fost banca elvețiană UBS, care a alertat CE cu privire la existența cartelurilor.

Giganţii din industria bancară Barclays, Citigroup, JPMorgan, Mitsubishi şi Royal Bank of Scotland au primit amenzi de 1,07 miliarde euro din partea Comisiei Europene, pentru că au manipulat tranzacţiile de pe piaţa valutară pe 11 monede naţionale diferite. Gigantul elveţian UBS a fost exceptat şi nu a primit amenda de 285 milioane euro pe care autorităţile o pregăteau, deoarece elveţienii sunt cei care au alertat Comisia Europeană cu privire la existenţa a două carteluri în industria bancară. Industria financiară a fost lovită cu amenzi de miliarde de euro la nivel global în ultimul deceniu pentru că diferiţi actori grupaţi în carteluri au manipulat valute şi indici de referinţă, titrează zf.ro. „Companiile şi oamenii depind de schimbul valutar al băncilor pentru a realiza tranazcţii peste hotare. Activităţile de tranzacţionare pe schimb valutar reprezintă una dintre cele mai mari pieţe din lume, care valorează miliarde de euro în fiecare zi. Am amendat Barclays, Royal Bank of Scotland, Citigroup, JPMorgan şi MUFG Bank (Mitsubishi UFJ Financial Group), iar decizia luată în privinţa acestui cartel trimite clar mesajul că noi, Comisia Europeană, nu vom tolera un astfel de comportament în niciun sector din pieţele financiare. Comportamentul acestor bănci a subminat integritatea sectorului pe cheltuiala economiei europene şi a consumatorilor“, a atras atenția comisarul european pentru Competitivitate, Margrethe Vestager. Investigaţia a durat şase ani şi a scos la iveală faptul că anumiţi traderi de la mai multe bănci - care sunt responsabili pentru tranzacţionarea pe schimb valutar, o formă de tranzacţionare intra-day - au făcut schimb de informaţii sensibile şi de planuri de tranzacţionare prin diferite platforme profesionale de comunicare.



Ştiri recomandate

12