Cei doi juniori constănţeni au pus umărul la prima victorie a tricolorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Liga Europeană la volei masculin: România - Grecia 3:2

Cei doi juniori constănţeni au pus umărul la prima victorie a tricolorilor

Sport 09 Iunie 2014 / 00:00 759 accesări

Sâmbătă, în Sala Polivalentă din Craiova, naţionala de volei masculin a României a susţinut al doilea meci din actuala ediţie a Ligii Europene, care programează etape duble, săptămânale. După ce Grecia a câştigat cu 3:0 vineri seară, tricolorii s-au revanşat a doua zi după un meci-maraton, încheiat cu scorul de 3:2 (25:18, 22:25, 23:25, 25:16, 16:14). Jocul s-a întins pe durata a mai mult de două ore, iar gazdele au revenit extraordinar pe final de tie-break: de la 13:14 s-a terminat 16:14, cu trei blocaje consecutive ale juniorului Aciobăniţei, de la CVM Tomis! Ambii juniori constănţeni au jucat în această partidă: centrul Robert Vologa a fost titular în ultimele trei seturi, iar extrema Adrian Aciobăniţei - în ultimele două. Vologa a punctat de trei ori pe atac (o dată a greşit şi o dată a fost blocat) şi o dată cu blocajul, ratând un serviciu dintr-un total de 11. Aciobăniţei a fost providenţial pe final de meci, cu cele trei blocaje consecutive, dar a punctat de patru ori şi pe atac, din opt încercări. Procentajul său la preluare, în trei execuţii, a fost de 67% precizie, iar cu serviciul a pus deseori probleme preluării adverse. În meciul de vineri, Vologa a reuşit trei puncte (două atacuri şi un blocaj), iar Aciobăniţei a punctat pe atac de şase ori, din opt încercări!

Sâmbătă, pentru România (antrenori Dănuţ Pascu şi Ovidiu Macarie) au evoluat: Bartha 4p - Dumitrache 14p, R. Olteanu 11p (4 blocaje), Mihalcea 5p, Borota 11p (3 aşi), Tebieş 6p, Mărieş - libero. Au mai intrat: Bala 8p, Vologa 4p, Matei 14p (3 blocaje), Aciobăniţei 7p (3 blocaje). În etapa a doua, programată pe 14 şi 15 iunie, România va juca în Azerbaidjan. Ambele meciuri se dispută în capitala Baku, de la ora locală 16.00 (14.00 în România).



12