Cele mai grave alunecări de teren din istoria Bangladesh-ului: peste 150 de morţi şi zeci de dispăruți

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cele mai grave alunecări de teren din istoria Bangladesh-ului: peste 150 de morţi şi zeci de dispăruți

Externe 14 Iunie 2017 / 15:42 1220 accesări

Ploile musonice au provocat o adevărată tragedie în Bangladesh. Echipele de salvare se luptau miercuri pentru a ajunge în zonele izolate. Potrivit autorităților, Bangladesh se confruntă cu „cele mai grave alunecări de teren în istoria sa”, după cum a declarat Reaz Ahmed, responsabil al autorității de gestionare a catastrofelor. În această tragedie au murit cel puţin 152 de persoane, alte câteva zeci fiind date dispărute, informează AFP. Bilanțul amenință să se agraveze în contextul în care mai multe zone sunt în continuare izolate.

În timpul nopții de luni spre marți, alunecările de teren produse ca urmare a ploilor torențiale au îngropat sute de case situate la poalele dealurilor din districtele din sud-estul statului. "Oamenii ne-au apelat din mai multe locații pentru a ne raporta persoane surprinse de alunecările de teren. Însă nu am avut destui oameni pentru a-i trimite", a declarat Didarul Alam, șeful pompierilor din districtul Rangamati învecinat cu India, zona cea mai afectată. "Nu am reușit să ajungem în unele dintre cele mai îndepărtate colțuri din cauza ploii. Și chiar și în locurile în care am ajuns nu am putut identifica toate corpurile", a adăugat el.

Deoarece salvatorii se limitează în principal la zonele urbane, victimele aflate în satele izolate încearcă să îndepărteze noroiul cu ajutorul lopeților, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni. Scoaterea trupurilor victimelor de sub noroi se dovedește o operațiune complicată pentru personalul din cadrul serviciilor de urgență, care se luptă cu solul moale și cu ploaia. "Trupurile au fost îngropate sub un metru, un metru și jumătate de noroi. A trebuit să pompăm apă cu putere ca să debarasăm noroiul', a descris Didarul Alam momentul în care au fost scoase la iveală, miercuri, șase corpuri neînsuflețite.

În Rangamati, regiunea cea mai afectată, 104 persoane au murit și alte 200 au fost rănite - unele dintre acestea grav -, a declarat pentru AFP conducătorul acestui district, Manzurul Mannan.

Ploile torențiale provocate de muson s-au abătut și asupra capitalei Dakha și a portului Chittagong, perturbând traficul timp de mai multe ore. Aceste precipitații se produc la două săptămâni după trecerea ciclonului Mora, care a provocat moartea a opt persoane și a avariat zeci de mii de locuințe. În fiecare an, Asia de Sud este afectată de inundații și alunecări de teren provocate de muson. Extinderea așezărilor umane fără a fi luate în considerare riscurile ca urmare a producerii fenomenelor naturale și impactul activităților umane asupra reliefului, precum despăduririle sau săparea pantelor, accentuează pericolul, susțin experții. "Este un recul. Aceste acțiuni anormale duc la exacerbarea dezastrelor și la creșterea numărului de morți", a declarat pentru sursa citată S.M.A. Fayez, profesor de științe ale mediului la Universitatea din Dhaka.

Peste 200 de persoane au murit, de asemenea, luna trecută, în Sri Lanka, în cele mai grave inundații produse pe insula din Oceanul Indian de peste un deceniu.



12