CIOBANU - Primăria, “moştenită” cu nereguli

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CIOBANU - Primăria, “moştenită” cu nereguli

Administrație 12 August 2008 / 00:00 612 accesări

A devenit un obicei pentru unii foşti primari să lase „treburi” neterminate la plecarea din primărie şi să lase moştenire nereguli de toată frumuseţea. În cazul Primăriei din Ciobanu, de exemplu, fostul primar pedelist Ion Tănase i-a dat de lucru succesorului său. Noul primar, social-democratul Ioan Suciu, spune că, în calitate de consilier local, a „supravegheat” modul în care au decurs activităţile din administraţia locală în timpul mandatului trecut. „În mai, fostul primar a efectuat lucrări de pietruire de drumuri în valoare de 1,3 miliarde de lei vechi, care nu au fost aprobate printr-o hotărîre de Consiliu Local”, a declarat Suciu. El susţine că Tănase a plătit 300 de milioane lei vechi pentru achiziţionarea unor pavele pentru localitate, însă doar 10% au fost livrate, şi acelea „de proastă calitate” şi că s-a cumpărat mobilier pentru Primărie fără a fi organizată o licitaţie în acest sens. „Eu am semnalat, în urmă cu două săptămîni, neregulile din mandatul fostei administraţii locale la Prefectura Constanţa şi la Curtea de Conturi şi am primit asigurări că vor fi trimişi inspectori pentru a constata problemele din Primărie. Pagubele din administraţie provocate de fostul primar le estimăm la 4,5 miliarde de lei vechi”, a mai spus noul primar. Am încercat să aflăm şi punctul de vedere al fostului edil-şef de la Ciobanu, însă acesta nu a fost de găsit.



12