Circulaţia trenurilor între Bucureşti şi Constanţa a fost reluată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Circulaţia trenurilor între Bucureşti şi Constanţa a fost reluată

Administrație 22 Iulie 2021 / 13:28 693 accesări
Foto: facebook

Foto: facebook

Traficul feroviar pe relaţia Bucureşti - Constanţa şi retur s-a reluat joi dimineaţă pe ruta iniţială, însă sunt posibile întârzieri între 15 şi 40 de minute, informează CFR Călători.

Aceasta după ce, miercuri după-amiaza, cinci vagoane de marfă au deraiat în apropiere de Feteşti, avariind ambele fire ale traficului feroviar. Ca urmare, miercuri, circulaţia pe Magistrala 800 a fost blocată total. Un număr de 20 de trenuri au fost afectate, unele dintre ele au fost anulate, iar altele au avut traseul deviat. Trenul de marfă ale cărui vagoane au deraiat aparţine operatorului Rofersped.

"Circulaţia feroviară între staţiile Bărăganu - Feteşti de pe Magistrala 800 a fost redeschisă pe un singur fir. Trenurile CFR Călători de pe relaţia Bucureşti - Constanţa şi retur începând cu ora 04:30 şi-au reluat circulaţia pe ruta iniţială, ca urmare a redeschiderii circulaţiei feroviare pe Magistrala 800. Astăzi, 22 iulie a.c., sunt posibile întârzieri de aproximativ 15 - 40 de minute pentru trenurile care tranzitează zona care a fost afectată'',spun reprezentanţii CFR Călători.

În cursul nopţii de miercuri spre joi, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare publice, a anunţat că la ora 02:30 a fost redeschisă Magistrala Bucureşti - Constanţa, iar toate trenurile de călători spre şi dinspre litoral şi-au reluat circulaţia pe ruta directă. Însă, pe raza staţiei Feteşti, traficul va fi redirecţionat pe un singur fir, în zona afectată de deraierea trenului de marfă.



Ştiri recomandate

12