Afli la un moment dat în viaţă că omul nu-şi foloseşte decât 3% din creier. Sau 5%. Sau 15%. E un celebru fapt divers, precum treimea din viaţă petrecută dormind sau părul care creşte şi după ce mori, dar să nu divagăm. Îţi rămâne întipărită chestia asta cu folositul creierului la capacitate de avarie. Aşa că, fără să-ţi dai seama, începi să aplici acelaşi şablon şi în viaţa de zi cu zi. Câte domnişoare năuce n-aţi văzut prin oraş la volanul unor maşini cu 500 cai putere? Merg cu 40 la oră şi ştiu doar să pornească motorul, deşi maşina aia săraca se poate transforma în navă spaţială cu care să mergi la off-road şi off-planet pe asteroizii de deasupra Rusiei. Câţi cocalari cu smartphone n-aţi văzut care ştiu doar să-l sune pe „babacu” să-i ceară bani şi au descoperit, de când cu Facebook-ul, că blitz-ul ăla presupune şi existenţa unei camere foto, cu care să-ţi imortalizezi vizitele în toaleta cluburilor, şi nu e doar aşa, să te pună într-o lumină bună. Iar telefonul în cauză... ohoho, se leagă wireless la proiectorul din sala de şedinţe, ia prezentarea .pps din „cloud”, o dezarhivează, o scanează de viruşi şi îi dă share la toţi cei opt participanţi la apelul-conferinţă. Asta în timp ce caută pe net schiţele unui reactor nuclear şi face streaming live de filme porno, în background, că doar şi corporatiştii „e” oameni. Aşa-i şi cu calculatoarele, şi cu Smart-TV-urile, şi cu frigiderele astea noi, până şi cu hainele. În multe cărţi şi filme în care se explorează ideea înţelegerii absolutului, invariabil cineva face implozie atunci când este expus la prea multe informaţii. Aşa e şi-n viaţa reală. Cum apasă cocalarul mai tare pedala de la Porsche se-nfige în primul pom, că nu era pregătit pentru atâta „adevăr”. Aşa că, grijă mare cu „mângâie-sticla” (a se citi telefon cu ecran tactil sau, fie, touch screen), să nu ia careva foc!