Constanţa intră în Europa cu dreptul, prin eforturi proprii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În condiţiile în care Guvernul alocă fonduri pentru investiţii doar oraşelor portocalii

Constanţa intră în Europa cu dreptul, prin eforturi proprii

Eveniment 18 Octombrie 2006 / 00:00 2149 accesări

Investiţii fără precedent în Constanţa şi Mamaia

Sprijin masiv pentru populaţie

Impozitele şi taxele locale propuse de municipalitatea constănţeană pentru 2007 au fost salutate ieri de reprezentanţii patronatelor, organizaţiilor guvernamentale şi societăţii civile care au participat la dezbaterea publică organizată de Primărie. Potrivit proiectului municipalităţii, persoanele fizice vor plăti aceleaşi taxe ca şi în 2006, fără ca acestea să fie majorate măcar cu rata inflaţiei, în timp ce persoanele juridice vor plăti la bugetul local o serie de taxe speciale. În condiţiile în care Guvernul alocă preferenţial fonduri doar primăriilor portocalii, Constanţa nu se poate dezvolta decît cu resurse proprii. Taxele speciale care vor fi reintroduse în 2007 în Constanţa sînt: taxa de tramă stradală, anulată în urma atacării în contencios administrativ de către prefect, dar care în alte localităţi ale ţării s-a perceput fără probleme, taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă, taxa pentru staţiile de telefonie mobilă, iar în Mamaia, în plus, taxa de acces şi cea pentru irigaţii.

Atragerea de fonduri la bugetul local prin contribuţia agenţilor economici dar şi a turiştilor din Mamaia va permite reluarea, în ritm accelerat, a investiţiilor în Constanţa, în condiţiile în care vor fi cooptate fonduri europene şi private. Pentru Constanţa, lista investiţiilor pentru 2007 include: 100 de parcaje în toate cartierele, trei parcuri gen “Ţara piticilor”, 445 de platforme de gunoi moderne, pistă pentru role şi skateboard, 10 terenuri de sport, extinderea sistemului de irigat, continuarea programului de asfaltare, plantări masive de masă verde. Pentru Mamaia, municipalitatea prevede amenajarea unui orăşel lacustru, a pasarelei şi a portului de agrement, a unui teleschi nautic, achiziţionarea de autobuze supraetajate, extinderea falezei, plantări masive. În paralel cu investiţiile de anvergură pregătite pentru 2007, primăria va derula şi ample programe sociale, în beneficiul persoanelor nevoiaşe, dar şi al tuturor constănţenilor, dacă ne referim la subvenţionarea tarifului Gigacaloriei, care va rămîne la cel mai scăzut nivel din ţară.

Investiţii fără precedent în Mamaia

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a prezentat în dezbaterea publică organizată ieri de Primăria Constanţa, principalele proiecte pe care municipalitatea le va promova anul viitor atît în oraş, cît şi în Mamaia. Liderul administraţiei constănţene a precizat că investiţiile în Mamaia vor continua datorită faptului că sectorul turistic este una dintre principalele surse de venit ale municipiului şi trebuie susţinut aşa cum se cuvine. Primarul a anunţat că autoritatea locală va reporni proiectul pasarelei pietonale şi portului turistic din zona Cazino. „Am început proiectul în 2004, cu finanţarea Portului Constanţa. După schimbarea Guvernului s-a sistat această finanţare pe motiv că nu portul face astfel de investiţii, ci autoritatea locală. Acum vrem să repunem pe tapet acest proiect. Trebuie să putem plimba turiştii pe mare. Oriunde în lumea asta, staţiunile turistice de pe litoral oferă plimbări pe mare. Nu putem face acest lucru în Mamaia pentru că nu avem unde. Intenţionăm să realizăm această lucrare cu fonduri de la UE, dar vom reuşi să facem acest lucru doar dacă Guvernul ne va da dreptul de administrare asupra apei”, a declarat primarul. Alte proiecte destinate staţiunii privesc achiziţionarea a 10 autobuze supraetajate, dotate cu sistem simultan de traducere în mai multe limbi, destinate transportului de turişti, şi amenajarea unui teleschi nautic pe Lacul Siutghiol. Totodată, se are în vedere extinderea Falezei din Mamaia, pînă la capătul staţiunii, în condiţiile în care aceasta se întrerupe în prezent în faţa hotelului Rex. Anul viitor va demara şi o campanie masivă de plantări în Mamaia. De departe cel mai îndrăzneţ proiect al municipalităţii are în vedere construirea unui orăşel pe piloni, în mijlocul Lacului Siutghiol, cu baruri, cluburi, restaurante. „Pentru a nu deranja turiştii care dorm în hoteluri, mutăm viaţa de noapte în mijlocul lacului”, a afirmat Radu Mazăre. Potrivit primarului, municipalitatea ar putea demara lucrările cu fonduri proprii, pentru ca, ulterior, să vîndă construcţiile agenţilor economici. Prin această metodă, autoritatea locală nu numai că va recupera fondurile investite în construcţie, ci va obţine şi plus valoare. La toate aceste proiecte de investiţii pentru Mamaia se vor adăuga serviciile pe care municipalitatea le va asigura la anul, cum ar fi paza staţiunii, organizarea de spectacole gratuite, etc.

Investiţii de anvergură în Constanţa

Radu Mazăre a prezentat ieri în premieră şi proiectele care privesc municipiul Constanţa, despre care a spus că vor fi demarate şi finalizate în 2007. Un prim proiect are în vedere amenajarea a 100 de parcaje în municipiu, în toate cartierele oraşului, parcajele urmînd să fie iluminate şi împrejmuite cu gard de plasă. “Trăim cu toţii în oraş şi ştim că oamenii îşi parchează maşinile pe tot felul de locaţii. Este timpul să rezolvăm această problemă”, a declarat Mazăre. Un alt proiect se referă la amenajarea altor trei parcuri gen „Ţara Piticilor”. „Am mai făcut un astfel de parc şi a avut succes. Mii de copii îl vizitează împreună cu părinţii sau bunicii. Este însă destul de greu pentru unii să traverseze tot oraşul pentru a-şi duce copiii în parc”, a spus primarul, care a adăugat că noile parcuri pentru copii vor fi amenajate la Poarta 6 (parcul de la capătul liniei de tramvai), Parcul de la Casa de Cultură şi în Părculeţul de lîngă podul de la butelii. Nici adolescenţii şi tinerii nu au fost neglijaţi de municipalitate, pentru aceştia urmînd să se construiască, în Parcul Tăbăcărie, o pistă pentru role şi skateboard. “Copiii merg acum printre maşini, pentru că nu au un loc în care să poată practica aceste sporturi moderne. Le vom oferi această locaţie. Mai mult, vom amenaja în tot oraşul 10 terenuri de sport iluminate şi asfaltate”, a subliniat Mazăre. Un alt proiect foarte important al municipalităţii are ca ţintă realizarea a 445 de platforme moderne pentru deşeuri, acoperite şi împrejmuite. Actualele platforme de recoltare a gunoiului menajer sînt vizitate în dese rînduri de tot felul de indivizi care răscolesc gunoiul, transformînd platformele în focare de infecţie. „Nu va fi uşor să amenajăm un număr atît de mare de platforme, dar le vom face”, a afirmat primarul. Ultimele două proiecte de investiţii prezentate de primarul Mazăre au în vedere plantări masive de masă verde pe raza municipiului şi continuarea asfaltărilor în municipiu. Conform proiectului prezentat de primar, asfaltările urmează să se încheie în doi ani. Anul viitor se va asfalta în valoare de 12 milioane de euro, urmînd ca, în 2008, să se aloce o sumă similară pentru finalizarea programului de reabilitare integrală a tramei stradale şi trotuarelor din municipiul Constanţa. În programul anului viitor a fost prinsă şi extinderea str. Soveja, un obiectiv mai vechi al municipalităţii, dar care nu a putut fi dus pînă acum la bun sfîrşit. „Nu am mers în ritmul în care ne-am fi dorit, dar asta nu pentru că nu am putut noi să facem faţă. Sînt oameni care au cerut 250 mii euro pentru o casă de chirpici şi a trebuit să mergem în instanţă pentru a rezolva această problemă, iar în instanţă durează”. Tot anul viitor se va demara şi activitatea de ridicare a liniilor de tramvai de pe bd-ul Lăpuşneanu şi asfaltarea zonei centrale a arterei rutiere.

Sprijin masiv pentru constănţeni

Primarul a reiterat ieri şi proiectele sociale pe care primăria le va dezvolta în 2007, avîndu-i drept ţintă pe pensionari, persoane cu handicap, persoane fără venituri: extinderea programului de acordare a ajutoarelor către persoanele vîrstnice cu ocazia marilor sărbători religioase, majorarea sumei acordate persoanelor care împlinesc 80 de ani sau 50 de ani de căsătorie, amenajarea unor cluburi pentru pensionari şi pentru persoane cu handicap, în care vîrstnicii vor avea acces gratuit, şi vor avea asigurate din partea Primăriei ceai, apă plată, cafea, seturi de ziare, televizoare cu plasmă şi diferite jocuri pentru petrecerea timpului. Radu Mazăre a anunţat, de asemenea, că Primăria Constanţa va menţine preţul Giacaloriei la cel mai scăzut nivel din România: „Se lăuda Videanu că va avea cel mai mic tarif la Gigacalorie din ţară. Nu-i adevărat! Constanţa va menţine acelaşi preţ ca şi la Bucureşti.” Constănţenii vor plăti 1.075.000 lei/Gcal, în condiţiile în care tariful a fost stabilit la 2.235.000 lei/Gcal. Diferenţa va fi acoperită prin subvenţii acordate de municipalitate. “Foarte mulţi nu-şi doresc să facem aceste investiţii. Sînt aceiaşi care, de doi ani, m-au alergat cu fel de fel de minciuni în încercarea de a scăpa de Mazăre. N-au reuşit! Se împotrivesc acum tuturor lucrurilor pe care vrem să le facem în Constanţa. Aşa e în ţara asta. Ne omorîm cu politica”, a conchis primarul.

Taxele propuse de Primărie pentru 2007, aprobate în dezbatere publică

Cadouri de la Guvern pentru investiţii, doar în oraşele portocalii!

Dezbaterea publică pe tema taxelor şi impozitelor locale pentru 2007 a fost organizată la solicitarea oficială a reprezentanţilor IMM-urilor din Constanţa. „Conform legii nu eram obligaţi să organizăm această dezbatere publică însă, dacă se cere oficial, trebuie să o organizăm”, a declarat primarul Radu Mazăre. În debutul discuţiilor, primarul a prezentat o situaţie a sumelor alocate de Guvern, în 2005 şi 2006, din fondul său de rezervă, către marile oraşe din ţară, sume pe care le-a numit cadouri. Întreaga analiză arată că fondurile au fost direcţionate de către Guvernanţi numai către administraţiile portocalii. În timp ce anul trecut municipiul Constanţa - primar PSD - a primit zero lei de la Guvern, Clujul, cu primar PD, a beneficiat de un cadou de 266 miliarde lei pentru cheltuieli curente, ranforsări de sisteme rutiere, blocuri de locuinţe sociale, subvenţii la energia termică. Braşovul, cu aceeaşi coloratură politică, a primit 131 miliarde, tot pentru finanţarea unor lucrări de infrastructură. La fel s-a întîmplat şi la Piatra Neamţ - PNL - 90 miliarde de lei, Hunedoara - PD - 55 miliarde şi Bucureşti sector 3 - PD - 80 miliarde lei. Şi anul acesta situaţia este similară, toate localităţile portocalii menţionate deja primind zeci sau sute de miliarde, în timp ce Constanţa a beneficiat de aceeaşi „generozitate” a Guvernului ca şi anul trecut: zero lei. Radu Mazăre a subliniat şi faptul că Bacăul, al cărui primar a trecut la PNL în acest an, a primit, drept recompensă de la Guvern, 185 de miliarde de lei pentru investiţii. „Şi noi avem aceleaşi lucrări de efectuat, dar numai primările portocalii primesc cadouri. Singura posibilitate de a face ceva în oraşul nostru, din păcate, este să ne dezvoltăm singuri. Nu putem să ne aşteptăm la niciun ajutor din partea Guvernului”, a declarat Mazăre.

Taxe speciale pentru dezvoltarea Constanţei

Radu Mazăre a continuat cu prezentarea proiectului de impozite şi taxe aferente anului 2007, subliniind încă de la început faptul că acestea se vor păstra la acelaşi nivel cu cele din 2006, fără a fi majorate nici măcar cu rata inflaţiei. „Vor fi modificări insignifiante, conform modificărilor noului Cod fiscal. În plus, mai sînt taxele speciale care nu privesc populaţia, valabile pînă în 2005 inclusiv, dar care au fost suspendate în urma atacului prefectului, în 2006”, a afirmat primarul. Una dintre taxele speciale care va reintra în vigoare din 2007 este taxa de folosire a tramei stradale. „Taxa pentru tiruri este gîndită şi a fost introdusă acum cinci ani, pe considerentul că foarte multe tiruri transportă marfă din Portul Constanţa, ne distrug nouă drumurile, iar societăţile respective obţin profit, dar taxele le plătesc în alte oraşe. Este normal să ne plătească reparaţiile la drumuri. Numai reabilitarea str. Caraiman a costat, anul acesta, 700.000 de euro, bani cu care am fi putut să asfaltăm cel puţin un cartier. A trebuit să facem acele lucrări pentru a consolida infrastructura acelui drum circulat, în principal, de tiruri. Deşi taxa pentru drumuri a fost suspendată de prefect anul trecut, aceeaşi taxă a existat în multe oraşe din România.”, a declarat Mazăre. El a prezentat hotărîrile de consiliu local prin care taxe similare cu cea suspendată la Constanţa sînt percepute fără probleme în alte şapte localităţi din România: Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Medgidia şi Ovidiu, ultimele două din judeţul nostru. Potrivit primarului, taxa de tramă stradală de la Constanţa va fi de cîteva ori mai mică decît sumele percepute în toate celelalte localităţi. O altă taxă care va fi reintrodusă din 2007 este taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă. Din fondurile colectate prin această taxă, municipalitatea va reintroduce dispozitivele suplimentare de pază în intersecţii, care vor preveni apariţia cerşetorilor. O altă taxă care va reintra în vigoare va fi cea anuală pentru staţiile de telefonie mobilă. În Mamaia vor fi reintroduse în plus taxa de acces în staţiune şi taxa pentru irigat. „Îl auzeam pe prefectul Constanţei, ca o flaşnetă stricată, spunînd că taxa de barieră de la Mamaia este împotriva legislaţiei europene”, a declarat Radu Mazăre, care a prezentat apoi o serie de articole din mass media europeană care arată introducerea unor taxe similare în localităţi ca Veneţia, Milan, Bologna sau în insula Elba. „Ni se pare normal să luăm şi bani de la turişti pentru investiţiile în Mamaia, nu doar Constanţa să ţină pe umeri toate serviciile şi investiţiile din Mamaia. Facem aceste investiţii în Mamaia pentru că turismul este cea mai importantă sursă de venit a oraşului. Din acest segment economic cîştigăm cu toţii”, a spus Mazăre.

Agenţii economici propun reintroducerea certificatului de oportunitate şi a “caracatiţelor”

Cele peste 200 de persoane prezente la dezbatere au încurajat politica fiscală propusă de municipalitate şi proiectele de dezvoltare a oraşului. Pe rînd, atît pensionari cît şi reprezentanţi ai patronatelor şi organizaţiilor neguvernamentale au afirmat că programele primăriei sînt binevenite pentru Constanţa. „S-a văzut anul acesta ce s-a întîmplat pentru că nu au fost taxe. Dacă se poate, vă rugăm să reintroduceţi şi Certificatul de Oportunitate”, a declarat Gabriela Trandafir, reprezentant al Asociaţiei Patronale Mamaia, care a adăugat că agenţii economici din staţiune sînt de acord cu reintroducerea taxelor speciale. Ea a solicitat şi reintroducerea sistemelor de blocare a autovehiculelor parcate neregulamentar: „Sînt conducător auto şi am văzut ce s-a întîmplat vara aceasta în Mamaia. Se parca peste tot: pe spaţii verzi, în buza hotelurilor, pe aleile de acces, în timp ce parcările din Mamaia erau goale. Ar fi bine să se reintroducă aşa-numitele caracatiţe”. La rîndul lui, secretarul general al Federaţiei Litoralul Românesc, Nicolae Duţescu, a criticat intervenţia Guvernului şi a prefectului pe litoral, care a afectat grav turismul. „Ni se reproşează că litoralul bulgăresc străluceşte. Tot ce e acolo se face cu intervenţia statului şi pe baza taxelor percepute în staţiuni. De doi ani, nici primul ministru şi nici cei care s-au perindat la conducerea Ministerului Transporturilor nu au rostit vreodată cuvîntul turism”. Şi preşedintele Patronatului Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, Corina Martin, a avut o atitudine de susţinere a acţiunilor municipalităţii: „Aveţi aprobarea tuturor celor de aici, după cum aţi văzut, a tuturor păturilor sociale, pentru a face ceea ce credeţi de cuviinţă. Anul acesta, numărul turiştilor din Mamaia a scăzut cu 30%, ceea ce înseamnă că au scăzut şi veniturile cu 30%”. Martin a precizat că a vorbit în numele a 600 de agenţii de turism din România, care vînd staţiunea Mamaia. Vicepreşedintele Federaţiei Române pentru Sport, Larion Alin, a punctat, la rîndul său, că, “la Bucureşti, Constanţa este dată drept exemplu pentru eforturile făcute de autoritatea locală în ce priveşte sportul pentru toţi”, referindu-se la investiţiile pe această linie. În cadrul dezbaterii, nimeni nu s-a opus dezvoltării Constanţei prin introducerea taxelor speciale, însă patru persoane au părăsit sala. „Unanimitate nu se poate. Nici nu ar fi bine să fie aşa. Aşa este în democraţie, dar important este să te supui majorităţii. Probabil că sînt şi unii oameni care sînt împotriva taxelor, dar eu îi suspectez că sînt interesaţi. Întotdeauna, competitorii mei politici au spus nu tuturor lucrurilor pe care eu am vrut să le fac. Fie că am vrut să introducem taxe pentru a finanţa unele programe, fie că am vrut noi investiţii, s-a spus nu. Nu e nicio problemă... Sînt minoritari”, a concluzionat Radu Mazăre. Primarul a mai adăugat că dacă prefectul va ataca iar taxele speciale ale municipalităţii, cauza Constanţei va fi susţinută în instanţă.



12