Copiii născuţi din mame fumătoare, condamnaţi la diferite boli!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Copiii născuţi din mame fumătoare, condamnaţi la diferite boli!

Justiție 21 August 2008 / 00:00 915 accesări

Specialiştii Centrului de Consiliere pentru renunţare la fumat anunţă că organismul femeilor, îndeosebi al celor însărcinate, este afectat de fumat în mai mare măsură decît cel al bărbaţilor. Dr. Magdalena Ciobanu, reprezentant al centrului, spune că scăderea nivelului de estrogeni cauzată de fumat afectează libidoul şi este responsabilă de aspectul masculinizat ori de instalarea precoce a menopauzei la femei fumătoare, din cauza faptului că hidrocarburile aromatice policiclice din fumul de ţigară accelerează moartea ovulelor. Fumătoarele care ajung la douăzeci de ţigări pe zi, după ce au acest viciu de 15-20 de ani, se pot confrunta cu menoree secundară şi instalarea precoce a premenopauzei. Probleme pot apărea şi atunci cînd nicotina se combină cu tratamentul anticoncepţional. În acest caz, probabilitatea de producere a unui accident vascular cerebral sau a unei boli cardiace creşte foarte mult. Femeile care fumează vor aştepta să rămînă însărcinate mai mult decît cele care nu fumează, motivul fiind acela că, pe lîngă afectarea vasculară care scade şansele de implantare a oului în uter, tutunul scade şi nivelul hormonului sexual necesar producerii ovulaţiei. Specialiştii mai spun că, la fumătoare, şansele de concepere a unui copil scad cu 10-40%. Problema cea mai importantă este că obiceiul mamei de a fuma afectează copilul, atît în timpul vieţii intrauterine, cît şi după naştere, a subliniat specialista. Copiii născuţi din mame fumătoare au, în medie, greutatea mai scăzută cu 200-300 de grame la naştere, decît copiii născuţi de mame nefumătoare. Cercetări recente au demonstrat că ţigările diminuează cantitatea de sînge din placentă, ceea ce reduce nutrienţii care ajung la fetus, iar construcţia vaselor uterine produce hipopsie. Totodată, monoxidul de carbon afectează transferul de oxigen prin placentă, iar, din cauza fumatului, poate apărea avortul spontan. Femeile care fumează au mai multe complicaţii în timpul sarcinii şi naşterii, ca de exemplu sîngerări abundente, desprinderea prematură a placentei sau ruperea prematură a membranei. Unele studii au relevat chiar o legătură între fumat şi sarcina extrauterină sau între fumat şi copiii cu defecte congenitale. Precizăm că, la Constanţa, persoanele care doresc să renunţe la acest viciu sînt ajutate în cadrul Programului naţional gratuit pentru renunţarea la fumat. Fumătorii se pot adresa specialiştilor Spitalului de Pneumoftiziologie Palazu Mare - dr. Pall Eniko Vera, dr. Elena Danteş, programările făcîndu-se la telefon 0241/486.300.



12