Corpul de control al Guvernului „aruncă E. Coli“ în vaccinuri!?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fără suport științific

Corpul de control al Guvernului „aruncă E. Coli“ în vaccinuri!?

Sănătate 27 Mai 2016 / 18:33 621 accesări

Reprezentanții medicilor de familie sunt extrem de indignați de faptul că oficiali ai Guvernului, în loc să clarifice lucrurile în ceea ce privește îmbolnăvirile copiilor cu sindrom hemolitic-uremic (SHU) - sindrom care este declanșat de E. Coli -, mai mult le-au complicat. Ca urmare a apariției în presă a unor concluzii desprinse din raportul Corpului de control al premierului, legat de existența unor legături între vaccinarea copiilor internați cu SHU și apariția acestei patologii, Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) face mai multe precizări. SNMF spune că „vaccinarea este una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenire a bolilor, salvând anual de la moarte între 2 și 3 milioane de persoane la nivel mondial”. ”SNMF a luat act cu surprindere despre conținutul raportului Corpului de control al premierului transmis către presă în 25 mai. Aceste date au avut ca efect inducerea în opinia publică a unor suspiciuni legate de vaccinare, pornite de la afirmații din raport care nu au suport științific”, explică reprezentanții medicilor de familie. Tot ei adaugă că în raport se identifică probleme administrative, dar și cu caracter medical și că experții societății au ajuns la concluzia că membrii Corpului de control au emis sugestii cu caracter medical fără consultarea profesioniștilor. ”Spre exemplu, sunt emise opinii legate de numărul de episoade ale unor afecțiuni specifice acestor vârste cu caracter individual, generalizând eronat opinia cum că toți copiii ar fi avut o imunitate scăzută a organismului… și sugerând că acești copii nu ar fi trebuit vaccinați, ceea nu corespunde recomandărilor experților în vaccinare”, spun cei de la SNMF. Pe de altă parte, societatea salută reacțiile rapide ale Ministerului Sănătății și ANMDM, după aparițiile din presă.

BENEFICIU IMENS

SNMF, prin Grupul de Vaccinologie, grup de lucru alcătuit din medici de familie experți în vaccinare, asigură corpul profesional, precum și părinții îngrijorați că vaccinarea reprezintă un beneficiu imens și nu o măsură care să dăuneze stării de sănătate a copiilor. „Vom pune în scurt timp la dispoziția publicului un punct de vedere extins asupra raportului Corpului de control“, anunță SNMF. În edițiile următoare vom veni cu noi informații.

Citește și:

Vaccinurile, răspunzătoare de moartea bebelușilor?

„Cine crede în Olivia Steer își poate ucide copilul“

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.2042 secunde