Creșterea prețurilor din imobiliare se temperează

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Creșterea prețurilor din imobiliare se temperează

Economie 10 Iulie 2019 / 18:12 671 accesări
Prețurile locuințelor din România au urcat cu 3,3%, în trimestrul I, sub nivelul din UE, de 4%

Prețurile locuințelor din România au urcat cu 3,3%, în trimestrul I, sub nivelul din UE, de 4%

Preţul locuinţelor a crescut cu 4% în zona euro şi în Uniunea Europeană în primul trimestru din 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, un avans mai redus fiind înregistrat în România, unde acesta a urcat cu 3,3% în ritm anual, potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În primul trimestru din 2019, în rândul statelor membre, cele mai mari creşteri anuale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Ungaria (11,3%), Cehia (9,4%) şi Portugalia (9,2%), singurul declin fiind în Italia (minus 0,8%). Comparativ cu trimestrul patru din 2018, preţurile locuinţelor au crescut cu 0,3% în zona euro şi în Uniunea Europeană, în primele trei luni din 2019. În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri trimestriale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Ungaria (3,7%), Portugalia (3,6%) şi Croaţia (3,5%), scăderi fiind raportate în Malta (minus 4,2%), Marea Britanie (minus 1,3%), Irlanda (minus 1%), Finlanda (minus 0,8%), Italia (minus 0,5%) şi Germania (0,3%). România a fost sub media UE, cu un avans trimestrial de 0,1% în primul trimestru din 2019, după o creştere cu 0,8% în precedentele trei luni.



Ştiri recomandate

12