CS Mioveni a condus cu 3-1, dar SSC Farul nu a cedat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a 2-a, etapa a 15-a: SSC FARUL CONSTANŢA - CS MIOVENI 3-3

CS Mioveni a condus cu 3-1, dar SSC Farul nu a cedat

Spirite încinse la finalul meciului, între un grup de suporteri şi antrenorul Petre Grigoraş
Sport 04 Noiembrie 2018 / 11:46 2048 accesări

Jucătorii Farului au obţinut un punct în partida de sâmbătă

Jucătorii Farului au obţinut un punct în partida de sâmbătă

Etapa a 15-a a Ligii a 2-a la fotbal a oferit sâmbătă, pe stadionul din strada Primăverii, încă un meci în care SSC Farul Constanţa a avut de suferit, dar în cele din urmă a smuls un punct în confruntarea cu CS Mioveni. Oaspeţii au condus cu 1-0 şi 3-1, dar jucătorii antrenaţi de Petre Grigoraş şi Marian Dinu au avut puterea să revină şi la final partida s-a încheiat la egalitate, scor 3-3 (Fotescu 40, G. Păun 67, N. Moise 71 / V. Balint 4, E. Stoica 45+2, Rădescu 52).

Au evoluat următoarele formaţii - SSC Farul (antrenor Petre Grigoraş): M. Popa - Sabangeanu, Kwadwo Twumasi, Frîncu, Iani (60 Apostolache) - M. Fotescu (60 Mbaka), Tudorică (60 M. Doumbia), G. Păun - Al. Grigoraş (cpt.), N. Moise, Momodou; CS Mioveni (antrenor Iordan Eftimie): F. Croitoru - Kilyen, Celea, Burnea, E. Stoica (90 R. Gheorghe) - R. Lazăr (43 Drugă), Mîrzeanu (31 Al. Neagu) - Rădescu, Al. Popescu, Ayza (cpt.) - V. Balint.

„A fost a atitudine bună, e de apreciat echipa, pentru că a reuşit să revină. Pleci cu un handicap şi psihic, după ce primeşti un gol de cascadorii râsului în primele minute, nu e chiar atât de uşor. Dar se pare că s-au învăţat. După ce oaspeţii au făcut 3-1 cred că puţini ne mai gândeam că mai aveam forţa necesară să revenim. Un rezultat până la urmă echitabil. Cred că oaspeţii sunt mai supăraţi după acest rezultat. Pînă la iarnă vom încerca să adunăm cât mai multe puncte”, a declarat antrenorul Petre Grigoraş, care a făcut... o triplă schimbare în minutul 60, iar la finalul partidei a avut şi o rundă de discuţii mai aprinse cu câţiva suporteri nemulţumiţi.

„E o situaţie grea, pe care ne-am asumat-o încă de la început. Nu pot decât să îi felicit pe băieţi, au dat dovadă de caracter. Nu poate decât să ne bucure acest rezultat, faptul că au revenit de la 0-1 şi 1-3. Luăm un punct, dar sigur că avem mult de muncit în continuare. Aşteptăm până în iarnă, când putem întări lotul, însă suntem chinuiţi momentele acestea şi ne e puţin greu”, a spus Ciprian Marica.

Celelalte rezultate: Ripensia Timişoara - FC Argeş 1-1, Daco-Getica Bucureşti - Luceafărul Oradea 3-1, ACS Poli Timişoara - Aerostar Bacău 1-2, Academica Clinceni - ACS ASU Politehnica Timişoara 2-0, Sportul Snagov - ACS Energeticianul 2-0, CS Balotești - Chindia Târgovişte 1-4, Pandurii Tg. Jiu - Metaloglobus Bucureşti 1-2, Dacia Unirea Brăila - Petrolul Ploieşti 2-3.

Duminică, de la ora 12.00 (în direct la Digi Sport 1 şi Telekom Sport 1), se va disputa ultima partidă a etapei: UTA Arad - Universitatea Cluj.

Clasament: 1. Chindia 35p (golaveraj: 34-16), 2. Clinceni 33p (33-8), 3. Snagov 33p (26-12), 4. Petrolul 32p (32-14), 5. FC Argeş 29p (25-12), 6. U. Cluj 27p (31-13), 7. Mioveni 27p (25-14), 8. UTA 23p (25-18), 9. Pandurii 21p (28-22), 10. Energeticianul 21p (22-19), 11. ASU Poli 20p (14-17), 12. Metaloglobus 20p (14-27), 13. Daco-Getica 18p (23-25), 14. Aerostar 15p (20-31), 15. Luceafărul 15p (18-30), 16. SSC FARUL CONSTANȚA 14p (24-34), 17. Ripensia 14p (18-28), 18. Baloteşti 11p (14-32), 19. ACS Poli 5p (13-36), 20. Dacia Unirea 5p (14-45).



12