CT BUS Constanța. Se pot depune cererile pentru permisele de călătorie gratuite

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CT BUS Constanța. Se pot depune cererile pentru permisele de călătorie gratuite

Social 26 Septembrie 2021 / 09:18 1407 accesări
Foto: CT BUS

Foto: CT BUS

CT BUSanunță că, începând de luni, 27.09.2021, se pot depune cererile pentru permisele de călătorie gratuite valabile pentru anul 2022.

Categoriile de beneficiari pentru care Primăria Municipiului Constanța acordă facilități la transportul public de călători sunt următoarele:
1. Persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri;
2. Pensionari cu pensii până la 2.100 lei (inclusiv);
3. Persoane în vârstă de peste 60 de ani, care nu realizează venituri;

Actele necesare în baza cărora vor fi eliberate permisele de călătorie sunt:
a) cerere tip (de la orice tonetă CT BUS);
b) act de identitate (copie și original );
c) cupon de pensie (copie xerox) pentru persoanele menționate la punctul 2).
Cererile și documentele aferente se pot depune zilnic, la toate tonetele CT BUS.
Următoarele categorii de beneficiariNUvor depune cerere, dar vor ridica abonamentul / permisul de călătorie de la orice tonetă CT BUS:
- elevii din învățământul preuniversitar;
- studenții orfani;
- persoanele cu dizabilități (cu handicap grav, accentuat) și asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav sau însoțitorii acestora, nevăzătorii cu handicap grav și accentuat precum și însoțitorii nevăzătorilor cu handicap - pot obține permisul de călătorie de la D.G.A.S. Constanța – B-dul Ferdinand nr. 97 (Blocul Turn - Gară);
- persoanele cu dizabilități, cu grad de handicap mediu și ușor - pot obține permisul de călătorie de la toate tonetele CT BUS;
- deținuții politici (Decret - Lege Nr.118 / 1990) și persoanele strămutate (Legea Nr. 189 / 2000) - pot obține permisul de călătorie de la tonetele CT BUS – Gară / la sediul CT BUS;
- șomerii - pot obține permisul de călătorie de la tonetele CT BUS - Delfinariu, KM 4;
- Beneficiarii Legii 416 - pot obține permisul de călătorie de la toneta CT BUS – City Park Mall.



Ştiri recomandate

12