Daniel Constantin: „Diversele culte religioase ne-au spus că sunt sub atac“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Daniel Constantin: „Diversele culte religioase ne-au spus că sunt sub atac“

Politică 26 Noiembrie 2016 / 18:21 993 accesări

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a susţinut sâmbătă că reprezentanţii diverselor culte cu care s-a întâlnit i-au transmis că sunt sub atac, parlamentarul arătând cu degetul spre Guvern.

El a afirmat că în societatea românească au loc ''atacuri anti-naționale''.

''Vedeți prin actul de guvernare, prin candidații pe care îi propun partidele care susțin Guvernul, atacuri la instituții fundamentale ale statului și societății. În primul rând, familia. Avem candidați chiar membri ai Guvernului care atacă familia, care spun că este de netolerat ca în România să se modifice Constituția și să avem uniunea dintre bărbat și femeie'', a spus Daniel Constantin, cu referire la Raluca Prună, care a declarat recent că a avea o definiţie restrictivă a familiei în Constituţie ar fi netolerant.

El a subliniat că astfel de atacuri au loc şi la adresa cultelor.

''Diversele culte religioase cu care ne-am întâlnit ne-au spus că sunt sub un atac și, cineva, din păcate sunt candidați care susțin actualul Guvern, care vor să fie oameni importanți în Guvern, membri ai Parlamentului'', a menţionat copreşedintele ALDE.

Constantin a adăugat că în ultimele zile a văzut ''oameni din eșalonul doi din Guvern care transmit în țară să nu mai sărbătorim Crăciunul''. ''Este de neacceptat. Fie că este greșeală, s-a transmis o circulară sau cineva a interpetat-o în teritoriu, de la centru, care spune să nu mai avem serbări decât la sfârșitul anului, în învățământul preșcolar. La grădiniță să nu mai sărbătorim Crăciunul. Nici pe vremea comuniștilor nu am avut așa ceva'', a subliniat el.

Liderii ALDE s-au întâlnit recent la Oradea cu reprezentanții tuturor cultelor religioase pentru o discuție privind modificarea Constituției.



12