Dănuț Culețu și-a dat demisia din funcția de deputat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din cauza unui proces în care este implicat

Dănuț Culețu și-a dat demisia din funcția de deputat

Politică 02 Aprilie 2015 / 00:00 867 accesări

Deputatul liberal Dănuț Culețu și-a luat adio de la Parlament. A demisionat, ieri, din funcţia de deputat, declarând că nu vrea să fie o țintă pentru adversarii politici și autorități, mai mult sau mai puțin formale, și nici o povară pentru PNL, al cărui membru se declară a fi din 1990, deși a activat și în alte partide. ”Am decis să îmi depun demisia din Parlamentul României, la fel cum am hotărât să dau curs noilor prevederi ale statutului PNL și să mă autosuspend din funcțiile deținute în acest partid”, a explicat Culețu, care era membru în Comitetul Executiv județean Constanța al PNL. Amintim că, la începutul lunii ianuarie, liberalul a fost trimis în judecată, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Constanța, alături de primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, pentru un abuz în serviciu care ar fi fost comis de Culețu în perioada în care a fost prefectul Constanței. Afacerea care s-a aflat în vizorul anchetatorilor a început în anul 2006, iar alături de cei doi au mai fost deferite Justiției trei persoane - Gabriel Ghețu, care avea funcția de șef al Biroului Județean de Rentă Viageră Agricolă la Administrația Domeniilor Statului - Reprezentanța Teritorială Constanța, Stere Sponte, la vremea respectivă director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța și membru în Comisia Județeană de Fond Funciar Constanța, respectiv Titus Găgeatu, la acea dată consilier în cadrul Compartimentului Urmărirea Actelor cu Caracter Reparatoriu - Direcția Verificarea Legalității, a Aplicării Actelor Normative și Contencios Administrativ, din cadrul Instituției Prefectului.

ACTE FALSE Conform rechizitoriului, Dănuț Culețu, ”în calitate de președinte al Comisiei județene de fond funciar Constanța, prin încălcarea dispozițiilor legale, la 27 septembrie 2006, a propus și a determinat adoptarea unei hotărâri, fără a o supune la vot, validând, în mod ilegal, propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pe o suprafață de 656,76 hectare aparținând Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian, în favoarea a 489 de persoane care nu făcuseră dovada că au deținut terenuri pe acel amplasament”. Astfel, spun procurorii, stațiunii de cercetare i-a fost adus un prejudiciu de 1.050.816 lei. Acest pas fusese pregătit din timp, spun anchetatorii, de primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, care, la 6 iulie 2006, a formulat anexa în care apar cele 489 de persoane ce au fost împroprietărite. Prin acest artificiu, conform documentului citat, firma administrată de soția lui Florin Mitroi, SC Andra Internațional SRL, a cumpărat cu 15.000 de lei un teren de șase hectare pe care l-a vândut ulterior către o altă societate din Constanța, încasând 1.200.000 de dolari.



12