Dinastia UBER-ilor, atacată de taximetriști

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dinastia UBER-ilor, atacată de taximetriști

Economie 24 Octombrie 2016 / 17:04 648 accesări
Peste 6.000 de mașini vor fi, la 2 noiembrie, în fața Guvernului. Se va cere desființarea activităților ilegale de transport de persoane

Peste 6.000 de mașini vor fi, la 2 noiembrie, în fața Guvernului. Se va cere desființarea activităților ilegale de transport de persoane

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) va organiza, la 2 noiembrie, un miting de protest în fața Guvernului, la care vor participa 6.000 de autovehicule. Acțiunea are cinci teme principale, de care autoritățile sunt direct responsabile, spune șeful transportatorilor, Vasile Ștefănescu - „Nu cerem subvenții sau măriri de salariu, nu afectăm bugetul de stat cu cerințele noastre. Vrem doar să stopăm abuzurile unor grupuri de interese din Parlament, care au permis ca activitatea de transport să fie piratată“. Potrivit COTAR, lipsa de implicare a autorităților române a permis, în decursul ultimilor ani, o adevărată explozie a transportului regulat de persoane fără licență, în mod ilegal, dar nesancționat, cu orare afișate și stații de preluare a clienților - „Astfel de firme care desfășoară activități ilegale au ajuns să-și promoveze serviciile și prin reclame și spoturi publicitare! De ce? Pentru că legea taximetriei conține, în mod deliberat, formulări evazive și incomplete. Părțile interesate au modificat OUG 34/2010, prin Legea 168/2010, chiar și în acest an, modificând fix acel articol care permitea organelor de control să-i tragă pe dreapta pe transportatorii neautorizați“. Cei de la COTAR spun că firmele ilegale și evazioniste de transport de persoane în regim taxi, care folosesc platforme informatice (de tipul UBER), încalcă dreptul la concurență loială și conduc la dispariția taximetriei legale. COTAR propune transport gratuit pentru toți elevii și TVA de 5%, deductibilă, pentru operatorii din piață. Și, bineînțeles, se așteaptă ca până la 2 noiembrie să fie emisă HG care plafonează tarifele RCA pentru șase luni.

Taguri articol


12