Dobrogea Interetnică, un proiect cultural care a ajuns la peste 3.500 de liceeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dobrogea Interetnică, un proiect cultural care a ajuns la peste 3.500 de liceeni

Educație, Cultură 25 Octombrie 2019 / 16:46 1735 accesări

Peste 3.500 de elevi din județul Constanța au avut posibilitatea să urmărească gratuit un spectacol multidisciplinar despre conviețuirea armonioasă în spațiul multicultural al Dobrogei.

„Dobrogea Interetnică”, un proiect cultural realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și organizat de Rusu I. Georgiana P.F.A. în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, s-a terminat azi.

„Am avut parte de un adevărat maraton cultural. A fost interesant tot procesul, toată evoluția de la prima repetiție și până la ultimul spectacol. Nu a fost ușor, dar, dacă ne aducem aminte de reacțiile spectatorilor si de intensitatea aplauzelor, este clar ca a meritat să depunem atât efort. Acum, aproape toți liceenii din județul Constanta știu că s-au născut într-o Dobroge interetnică”, a declarat Georgiana Rusu, coordonatorul proiectului cultural.

Proiectul a presupus organizarea a 50 de reprezentații ale unui spectacol de teatru muzical în 50 de licee din județul Constanța, în perioada 23 septembrie – 25 octombrie 2019.

Valoarea totală a proiectului a fost de 327.100 lei, din care finanțarea C.J.C. - 294.000 lei și contribuția proprie a beneficiarului - 33.100 lei.

Spectacolul a avut ca temă diversitatea și toleranța și a prezentat în mod artistic repere esențiale ale diversității etnice din Dobrogea. A fost evidențiat, într-un mod artistic, dar cu exemple și argumente istorice, un adevăr incontestabil, unanim recunoscut: Dobrogea reprezintă un model de conviețuire interetnică, un exemplu de diversitate și toleranță.

Actorii din spectacol au fost: Florența Goraș, Lidia Șuleru, Andriana Makri, Irina Zlăteanu, Gelu Ciobanu, Alexandru Medveghi. Regia și scenariul i-au aparținut lui Iulian Enache. Scenografie: Lăcrămioara Dumitrașcu. Muzică: Adrian Mihai.

Spectacolul a fost prezentat în 24 de licee din municipiul Constanța și 26 de licee din alte localități ale județului.



Ştiri recomandate

12