Eseul ştiinţific al elevilor de la liceul „Ovidius”, premiat de NASA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eseul ştiinţific al elevilor de la liceul „Ovidius”, premiat de NASA

Justiție 30 Aprilie 2007 / 00:00 1159 accesări

Conştientizarea faptului că viitorul personal este parte integrantă din viitorul umanităţii i-a făcut pe Alexandra Iordăchescu (clasa a X-a B) şi pe Radu Marin (clasa a XII-a C), ambii elevi ai Liceului Teoretic „Ovidius”, să-şi imagineze cum va arăta viitorul - unul pe care ei îl vor trăi! - în anul 2057 şi cum vor călători oamenii atunci. Ideile lor pe această temă au făcut obiectul unui eseu ştiinţific care le-a adus premiul III la Concursul de creaţie - Preziceri despre zborul viitorului/Predicting the future of flight, organizat de NASA. Acest concurs se adresează elevilor de liceu din toată lumea şi doreşte să-i inspire şi să-i încurajeze pe participanţi să-şi aleagă astfel o carieră în domeniul cercetării sau al ingineriei transportului aerian. Cei doi elevi ai Liceului Teoretic „Ovidius” şi-au imaginat cum va arăta lumea peste 50 de ani. Eseul lor a explicat, detaliat, modul în care transportul aerian şi spaţial s-a transformat datorită implementării cu succes a noilor tehnologii aeronautice. Descrierea trebuie să fie, în primul rînd, una informată şi abia apoi literară, concursul nefiind unul de poveşti SF. „Eseul avea un număr limită de pagini - 15 -, care le-a pus probleme elevilor noştri, pentru că ei aveau de spus mai multe. Oricum, chiar şi în doar 15 pagini, au reuşit să impresioneze juriul. În email-ul prin care erau anunţaţi că au cîştigat premiul III, organizatorii au ţinut să le spună în mod expres cît de impresionaţi au fost de engleza lor, de cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice şi de creativitatea de care au dat dovadă”, explică prof. Rodica Crăciun, consilier de imagine al Liceului „Ovidius”.

Dacă sînteţi curioşi, iată cum va arăta viitorul transportului aerian al Terrei în 2057: „Am reuşit să ne imaginăm o companie internaţională care se ocupă de construcţia avioanelor şi navetelor spaţiale de ultimă generaţie. Viteza supersonică devine motivul principal în dezvoltarea transportului aerian. În 2007, în fiecare minut, 6.000 de avioane zboară deasupra Europei. În 2057, 40.000 de avioane vor zbura deasupra Europei. Hidrogenul, cel mai simplu element cunoscut de om, va fi combustibilul ideal pentru viitorul apropiat. Combustibilul ce stă la baza navetei spaţiale… antimateria. Trăim într-o lume unde ştiinţa ne-a învăţat că orice e posibil! Toate acţiunile ipotetice pe care le-am enunţat în proiect nu reprezintă ceva imposibil de realizat, pentru că munca noastră reprezintă un cumul de informaţii reale cu privire la ultimele descoperiri” (Alexandra Iordăchescu şi Radu Marin). Amintim că, la concursul organizat de NASA Ames& National Space Agency, marele premiu a fost cîştigat de echipa Liceului „Ovidius“: Cătălina Andreea Parască, Oana Elisa Olteanu, Adrian Lungu şi Victor Toma (prof. Cristinel Maga) cu proiectul APIS.



Ştiri recomandate

12