Este necesară o codificare a legislației medicale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Este necesară o codificare a legislației medicale

22 Septembrie 2017 / 17:46 641 accesări

În România este necesară o codificare a legislației medicale, o reunire a reglementărilor în domeniu, a declarat, vineri, la Iași, ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a precizat că ultima lege privind reforma în domeniul sănătății datează din 2006. "Lege care a fost de multe ori modificată, lege care de multe ori a fost declarată neconstituțională. Prin urmare, în convingerea mea, este necesară o codificare a legislației. Altfel spus, o reunire a multelor reglementări legale existente în domeniul medical sub conținutul unei singure legi, evitându-se astfel suprapunerile normative, omisiunile, neclaritățile legislative. Ceea ce trebuie făcut, după părerea mea, această sistematizare a legislației, această actualizare a legislației față de 2006. Suntem în 2017 și, între timp, am intrat și în Uniunea Europeană. Trebuie un efort conjugat între specialiștii din domeniul sănătății, Ministerului Sănătății, cei de la Ministerul Justiției, pentru a da o formă coerentă, actuală legii, pentru a nu da interpretări diferite astfel încât pacienții să nu rămână neprotejați, pe de o parte, dar nici medicii, acuzați pe nedrept de malpraxis", a declarat jurnaliștilor ministrul Justiției, Tudorel Toader.

El a afirmat totodată că problema codificării legislației medicale este și tema pe care o prezintă la cea de-a treia Conferință de Malpraxis Medical, eveniment organizat în aceste zile de Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr.T Popa" din Iași.



12