Extremismul, la putere, în Austria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Extremismul, la putere, în Austria

Externe 21 Mai 2018 / 18:27 602 accesări

Partidul Libertăţii (FPOe, extremă dreapta) din Austria şi formaţiunile sale partenere din Europa ar putea deveni cea de-a treia forţă politică în legislativul european în urma alegerilor europarlamentare de anul viitor, a declarat luni liderul FPOe, Heinz-Christian Strache, vicecancelar în guvernul de la Viena, într-un interviu pentru agenţia austriacă APA, transmite dpa, potrivit agerpres.ro. În prezent, FPOe şi alte partide eurosceptice şi de extremă dreapta, precum Frontul Naţional din Franţa, Liga din Italia şi Partidul Libertăţii din Olanda, deţin doar 36 de locuri din cele 751 ale PE, alcătuind Grupul Europa Naţiunilor şi Libertăţilor.

În Austria, FPOe este de decenii cea de-a treia forţă politică, după conservatori şi social-democraţi. În decembrie a intrat la guvernare ca partener al conservatorilor. ''Poate ne putem ridica să devenim a treia putere a nivel european'', a declarat Strache în interviu, amintind că Liga urmează să devină, la rândul său, partid de guvernământ în Italia. În ce priveşte viziunea sa despre Uniunea Europeană, Strache a afirmat: ''Ca patrioţi europeni, suntem angajaţi faţă de acest proiect de pace european. În acelaşi timp, vom continua să criticăm atunci când lucrurile merg rău în UE''.

Viziunea liderului FPOe este aceea a unei Europe federale în care statele şi popoarele lor să păstreze un rol puternic, în locul unei bloc mai integrat, centralist. Referitor la problema migraţiei, Strache a insistat pe necesitatea întăririi frontierelor externe ale Uniunii Europene. ''Nu este nevoie de dezbateri despre distribuirea forţată de refugiaţi. Cotele nu funcţionează. Este o pseudo-dezbatere'', a afirmat el.

Taguri articol


12