Federaţia „Solidaritatea Sanitară” cere menţinerea grilei cu 12 coeficienţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” cere menţinerea grilei cu 12 coeficienţi

Sănătate 28 August 2010 / 00:00 488 accesări

Federaţia “Solidaritatea Sanitară” este nemulţumită de proiectul legii unice de salarizare pentru angajaţii din Sănătate, întrucât coeficienţii s-au redus cu mult sub cei stabiliţi de comisia de experţi din cadrul Ministerului Muncii, şi cere menţinerea grilei cu 12 coeficienţi. Sindicaliştii spun că, prin noul proiect de lege a salarizării, personalul din Sănătate pierde locul în ierarhia ideală, din cauza rearanjării grilei de salarizare faţă de studiul comisiei de experţi, scăderea fiind cu 2 coeficienţi. Astfel, medicul primar spital clinic ar trebui să aibă coeficientul 8,75, dar prin proiect va avea doar 5,75, în timp ce asistentul medical principal spital clinic va avea coeficient de doar 3,04, în loc de 5, arată federaţia. În al doilea rând, sindicaliştii susţin că personalul din sănătate pierde concret la salariul avut în prima parte a anului 2010 datorită prevederilor art. 3 din Legea de aplicare în 2011 a Legii cadru de salarizare unitară care limitează de fapt creşterile la maxim 20%, creşterea medie pe sectorul sanitar fiind de 12%, la nivelul salariilor stabilit după diminuarea cu 25%. În aceste condiţii, federaţia cere aplicarea grilelor care au rezultat din activitatea comisiei de experţi din cadrul Ministerului Muncii prin extinderea acestora la toate funcţiile din sistem. Potrivit proiectului de Lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cele mai mari salarii de bază pentru funcţii de conducere din unităţi sanitare, de asistenţă socială şi asistenţă medico-socială revin managerilor şi managerilor generali, iar cele mai mici, infirmierilor şi brancardierilor, spălătoreselor şi îngrijitoarelor. Astfel, pentru un manager al unui spital cu peste 400 de paturi sunt prevăzuţi coeficienţi cuprinşi între 8,57 şi 9, pentru managerul unui spital cu mai puţin de 400 de paturi coeficientul minim este 8,36, iar cel maxim 8,57, în timp ce managerii serviciilor de ambulanţă pot avea cel puţin 8,57 salarii minime şi cel mult 9. Cel mai mic coeficient stabilit pentru un director medical este 7,96, iar cel mai mare - 8,78. Cel mai mic coeficient din sistemul sanitar - 1,25, este atribuit infirmierei.



12