Gardul vopsit al creditului ipotecar, dărâmat!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În sfârșit

Gardul vopsit al creditului ipotecar, dărâmat!

Eveniment 14 Februarie 2015 / 00:00 1318 accesări

            LA NOI... Guvernul va redacta, până la finele lui iunie, un proiect de lege privind creditele ipotecare, care va reglementa noi norme de furnizare de informaţii precontractuale, evaluare a bonităţii clientului și calcul al dobânzii anuale efective. Proiectul ar urma să asigure o mai bună protecție a beneficiarilor creditelor ipotecare şi să crească gradul de încredere în instituțiile financiare, ca urmare a impunerii unor anumite cerințe prudențiale și de supraveghere. Actul normativ va fi redactat în contextul în care aprecierea puternică a francului elveţian, în ianuarie, a generat proteste la adresa băncilor din partea clienţilor care au contractat împrumuturi în această monedă în anii anteriori şi ale căror rate lunare au crescut acum substanţial. Peste 75.000 de persoane fizice au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci, dintr-un total de 14 instituţii de credit care au acordat finanţări în această valută. În realitate, numărul debitorilor cu credite în franci elveţieni ajunge la circa 200.000, având în vedere că mai multe instituţii de credit au externalizat o parte din aceste împrumuturi către băncile-mamă.

            ...ȘI ÎN UE O directivă a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, adoptată în urmă cu un an, în contextul crizei financiare, și care trebuie preluată de către statele membre UE, arată că numeroși consumatori și-au pierdut încrederea în sectorul financiar. Directiva stabileşte că materialele publicitare și informațiile precontractuale personalizate pentru creditele ipotecare trebuie să includă avertismente privind impactul potențial al fluctuațiilor cursului de schimb valutar asupra sumei care trebuie rambursată de către client. Potrivit Protecției Consumatorilor, nicio bancă din România nu a făcut asta până acum! Documentul mai stabileşte că un creditor nu ar trebui să facă publicitate creditului într-un mod care să afecteze semnificativ capacitatea consumatorului de a evalua cu atenție implicațiile împrumutului şi nici nu ar trebui să stimuleze angajații să încheie un anumit număr sau tip de contracte de credit (pe lună, pe an - n.r.) fără a lua în considerare interesele și nevoile consumatorului. Să sperăm că, în cel mai scurt timp, legislația comunitară își va face loc și pe maidanul bancar autohton.



12