Geoană lucrează în interesul comunității pe milioane de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Geoană lucrează în interesul comunității pe milioane de euro

Politică 30 Ianuarie 2015 / 00:00 872 accesări

            De-a lungul timpului, fostul pesedist Mircea Geoană a avut un comportament destul de discret. În afară de gafele politice, nu a ieșit în evidență prin nimic altceva. Totuși, din umbra organizațiilor non-guvernamentale (ONG) pe care le conduce, se aud zvonuri conform cărora Geoană ar fi avut pe mână milioane de euro. Alături de soția sa, fostul președinte PSD conduce nu mai puțin de 15 asociații non-profit susținute exclusiv din donații, care nu sunt deloc neglijabile. Primul ONG în care a fost cooptat Mircea Geoană, în 2001, a fost Fundația Tigreus, finanțată de Guvernul Statelor Unite ale Americii (SUA). Organizația avea drept misiune stimularea colaborării între firmele de IT din România și SUA. În 2002, Geoană a devenit vicepreședintele Asociației Casa NATO, creată cu scopul de a promova aderarea României la Alianța Nord-Atlantică. Asociația a beneficiat de finanțări în valoare de peste trei milioane de lei. În 2003, Mircea Geoană a fost numit vicepreședinte al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale. Cel mai important ONG condus de Geoană este Asociația Institutul Aspen România, fondată în 2006 la inițiativa mai multor companii românești. În calitatea sa de președinte, Geoană gestionează donații de milioane de euro, din partea unor importante companii multinaționale.



12