Germania vede Iordania drept o alternativă pentru trupele staționate în Turcia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Germania vede Iordania drept o alternativă pentru trupele staționate în Turcia

20 Mai 2017 / 22:55 422 accesări
Ursula von der Leyen

Ursula von der Leyen

Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a declarat sâmbătă că o bază aeriană iordaniană pe care a vizitat-o are "foarte mult potențial" ca o posibilă alternativă pentru trupele germane staționate în Turcia, notează site-ul The Associated Press.

Turcia a blocat recent o cerere din partea unor parlamentarilor germani de a vizita cei 270 de soldați germani aflați în baza aeriană de la Incirlik. De atunci, Germania analizează posibilitatea de a-și muta forțele aeriene care susțin campania împotriva organizației teroriste Stat Islamic.

"Există foarte mult potențial în această bază aeriană și suntem foarte recunoscători pentru recepția extrem de pozitivă și pentru sprijinul acordat. Germania nu a luat o decizie finală cu privire la o eventuală mutare a trupelor, iar discuțiile cu Turcia sunt în desfășurare. În cazul în care va trebui să plecăm, vom fi pregătiți", a declarat Ursula von der Leyen, la reuniunea regională a Forumului Economic Mondial.

Ministrul german al Apărării a subliniat că este esențial ca parlamentarii Germaniei să poată vizita trupele staționate în străinatate.

Joi, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat că Germania este liberă să își retragă trupele aflate la baza aeriană Incirlik din Turcia, dacă dorește acest lucru, adăugând că Berlinul ar trebui să-și schimbe atitudinea față de Ankara.

Relațiile bilaterale dintre aliații NATO Germania și Turcia s-au deteriorat după ce Berlinul a acordat azil politic unor oficiali militari turci suspectați de implicare în lovitura de stat eșuată din 2016.

În trecut, Germania le-a interzis politicienilor turci să se adreseze expaților în cadrul unor mitinguri pentru organizarea referendumului de extindere a prerogativelor prezidențiale. În replică, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Germania de "tactici naziste". Berlinul și-a manifestat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la tendința de guvernare autoritară în Turcia.



12