HC Dobrogea Sud înfruntă Steaua, în deplasare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin / Liga Naţională

HC Dobrogea Sud înfruntă Steaua, în deplasare

Sport 13 Februarie 2019 / 09:39 706 accesări
După victoria de pe teren propriu cu Minaur, HCDS va avea un meci greu la Chiajna

După victoria de pe teren propriu cu Minaur, HCDS va avea un meci greu la Chiajna

Miercuri, de la ora 17.30 (în direct la TVR 1 şi TVR HD), formația HC Dobrogea Sud Constanța (locul 2, 39 de puncte) va susține un meci extrem de important în etapa a 18-a a Ligii Naționale de handbal masculin. În Sala „Concordia” din Chiajna, handbaliștii antrenați de Zvonko Sundovski și Marko Isakovic vor întâlni pe Steaua București (locul 6, 32 de puncte) și vor face și o ultimă repetiție oficială înaintea partidei din etapa a doua a Grupei C din Cupa EHF, cu FC Porto Sofarma, programată sâmbătă, de la ora 14.45 (în direct la Digi Sport 2), în Sala Sporturilor din Constanţa. HCDS își poate lua și revanșa în fața Stelei pentru eliminarea din optimile de finală ale Cupei României, când a pierdut cu scorul de 24-27.

„Meciul cu Steaua este deosebit de important. Mergem la Chiajna să ne apărăm poziția în clasament. Urmează, sâmbătă, meciul de acasă cu Porto, pe care trebuie să îl câștigăm ca să rămînem în cursa calificării. Mă bucur că fanii noștri au fost alături de noi și la meciul din Danemarca prin intermediul rețelelor de socializare. Îi așteptăm și la sală să ne susțină, să obținem prima victorie în grupă”, a declarat preşedintele HCDS, Ionuţ Rudi Stănescu, pentru site-ul oficial al clubului constănţean.

Celelalte partide din etapa a 18-a se vor disputa după următorul program - miercuri, 13 februarie, ora 18.00: Potaissa Turda - CSM Bacău, Dunărea Călărași - CSU Suceava, HC Buzău - CSM Făgăraş, Minaur Baia Mare - SCM Politehnica Timişoara; sâmbătă, 23 februarie, ora 11.00: CSM Bucureşti - CSM Focşani (în direct la TVR 2).

Primul joc al etapei s-a desfăşurat sâmbătă: Dinamo Bucureşti - Universitatea Cluj 50-38.

Tot miercuri, de la ora 19.15 (în direct la TVR HD), va avea loc restanţa din etapa a 8-a, dintre Dinamo Bucureşti şi CSM Bucureşti.

Clasament: 1. CSM Bucureşti 40p (golaveraj: 467-368), 2. HC DOBROGEA SUD 39p (496-420), 3. Turda 36p (504-455), 4. Dinamo 33p (520-460), 5. Călăraşi 33p (496-456), 6. Steaua 32p (478-443), 7. Focşani 31p (455-411), 8. Timişoara 31p (450-428), 9. Baia Mare 21p (502-499), 10. Făgăraş 14p (410-461), 11. Bacău 12p (451-507), 12. Buzău 12p (414-472), 13. Suceava 11p (399-465), 14. Cluj 0p (464-651).



12