HC Dobrogea Sud, pregătită pentru o revanşă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin / Liga Naţională

HC Dobrogea Sud, pregătită pentru o revanşă

Sport 12 Februarie 2020 / 14:32 1078 accesări

Sala Sporturilor din Constanţa va găzdui joi, 13 februarie, de la ora 17.00 (în direct la TVR 2), partida dintre HC Dobrogea Sud şi CSM Focșani, din etapa a 18-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Duelul cu echipa pregătită de Dalibor Cutura, fostul jucător al formaţiei constănţene, va fi unul în care handbaliştii antrenaţi de Djordje Cirkovic și George Buricea îşi doresc revanșa pentru înfrângerea din tur, scor 20-23.

„Ne dorim victoria. Cutura ne cunoaște foarte bine, am fost colegi, dar, deși va fi un meci dificil, sper să să ieșim învingători. Am câștigat contra lor în jocul de pregătire de la Brăila, dar un amical nu se compară niciodată cu un meci oficial. Avem de luat o revanșă, pentru că ne-au bătut la ei. Îi așteptăm, sper să dăm ce avem mai bun și să-i batem!”, a declarat portarul Ionuț Iancu pentru site-ul oficial al HCDS.

Programul celorlalte meciuri ale etapei - miercuri, 12 februarie, ora 17.00: CSM București - CSM Vaslui, ora 18.25: HC Buzău - Steaua Bucureşti (în direct la TVR 1), joi, 13 februarie, ora 17.00: CSM Reșița - Potaissa Turda, ora 18.00: CSM Bacău - Minaur Baia Mare, Dunărea Călărași - Dinamo Bucureşti, SCM Politehnica Timișoara - CSM Făgăraș.

Clasament: 1. Dinamo 40p (golaveraj: 500-429), 2. Turda 32p (438-401), 3. Steaua 32p (498-478), 4. Minaur 31p (482-462), 5. HCDS 30p (451-417), 6. CSM 29p (432-411), 7. Călăraşi 25p (430-403), 8. Timişoara 24p (438-439), 9. Focşani 22p (394-401), 10. Vaslui 21p (448-467), 11. Făgăraş 19p (441-484), 12. Bacău 16p (447-467), 13. Buzău 10p (413-457), 14. Reşiţa 7p (398-494).



12