Îngropată în spatele unor garaje

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cadavru mâncat de câini

Îngropată în spatele unor garaje

Eveniment 29 Martie 2013 / 00:00 1249 accesări

Descoperire terifiantă făcută de doi bărbaţi, ieri dimineaţă, în municipiul Medgidia, în timp ce se duceau spre grădinile amenajate în spatele unor garaje, din vecinătatea noii săli de sport. Cei doi povestesc că în momentul în care au ajuns în spatele garajelor au observat mai mulţi câini care se învârteau în jurul unei gropi. În momentul în care s-au apropiat să vadă ce îi atrage pe câini au descoperit trupul sfâşiat al unei femei. În doar câteva minute, zona a fost împânzită de poliţişti şi criminalişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, dar şi de o echipă formată din medici legişti şi un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. „Este trupul neînsufleţit al unei femei în vârstă de 35 - 40 de ani. A fost îngropat la o adâncime de aproape 20 de centimetri. Cadavrul a fost dezgropat de câini“, a declarat şeful IPJ Constanţa, cms. şef Adrian Rapotan. Anchetatorii spun că, din primele investigaţii, nu au putut fi stabilite împrejurările în care femeia şi-a pierdut viaţa. „Pot spune cu certitudine doar că este vorba de o femeie. Încă nu ne putem pronunţa cu privire la cauzele morţii. Aşteptăm rezultatul autopsiei. Cadavrul a fost dezgropat şi mâncat în mare parte de câini“, a declarat procurorul de caz Vasile Balaican.

IPOTEZE Locatarii blocului din apropiere spun că victima ar putea fi o femeie de etnie romă care împreună cu soţul şi trei copii, au stat o noapte chiar în locul în care a fost găsit cadavrul. „În urmă cu o lună, o familie de romi, părinţii cu trei copii, a stat acolo. Au stat o singură noapte. Pentru că ploua, mi s-a făcut milă de ei şi le-am dat o haină mai veche, o manta, să se acopere. A doua zi de dimineaţă nu mai erau. Focul încă mai ardea puţin şi am văzut mantaua mea aruncată pe marginea gropii. Din cât am putut să văd, cadavrul a fost găsit chiar în locul în care au stat ei, iar o parte din el era acoperit de manta“, a declarat Traian Dumitrache, un locatar din zonă. Anchetatorii exclud însă această variantă şi spun că, după resturile de vestimentaţie găsite, victima nu era o persoană care să fi trăit sub cerul liber. În prezent sunt efectuate cercetări pentru a se stabili identitatea femeii şi împrejurările în care aceasta şi-a pierdut viaţa.



12