Iohannis nu va candida la Preşedinţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Soldat disciplinat”

Iohannis nu va candida la Preşedinţie

Politică 16 Mai 2014 / 00:00 560 accesări

Un sondaj INSCOP a scos la iveală faptul că românii îl consideră cel mai potrivit candidat din partea PSD la alegerile prezidenţiale pe premierul Victor Ponta, din partea PNL pe prim-vicepreşedintele liberalilor, Klaus Iohannis, şi abia apoi pe liberalul Crin Antonescu. Nu ştim dacă sondajul i-a oferit liberalului-şef motive de frustrare, însă faptul că 32,9% dintre cei chestionaţi nu îl consideră potrivit pe niciunul dintre cei doi liberali ar trebui să-l îngrijoreze. Întrebat de jurnalişti dacă va candida la alegerile prezidenţiale, Iohannis a negat: „Eu iau în calcul să mă implic în campania prezidenţială, în calitate de fruntaş al PNL, cu rezultate bune în sondaje. Candidatul nostru este Crin Antonescu. Nu am reevaluat, nu am rediscutat situaţia”. Oricum, după alegerile europarlamentare, în cazul în care PNL nu va obţine 20%, Antonescu ar trebui să-şi dea demisia, aşa cum a promis, caz în care singurul care l-ar putea înlocui este Iohannis.



12