Joni Mitchell, internată de urgenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Joni Mitchell, internată de urgenţă

Monden 02 Aprilie 2015 / 00:00 359 accesări

Cântăreaţa Joni Mitchell, una dintre figurile de legendă ale industriei muzicale din era Woodstock, a fost internată marţi într-o clinică din Los Angeles, după ce şi-a pierdut cunoştinţa în reşedinţa ei din acelaşi oraş. Artista, ajunsă la vârsta de 71 de ani, se simte bine şi este optimistă. Ea şi-a recăpătat cunoştinţa în ambulanţa ce o transporta spre spitalul din Los Angeles în care a fost internată. Joni Mitchell va efectua o serie de analize şi teste medicale în secţia de terapie intensivă a acelei clinici, dar este conştientă şi optimistă. Detalii despre afecţiunea de care suferă celebra cântăreaţă şi despre natura acestei urgenţe medicale nu au fost date publicităţii.

            Joni Mitchell, al cărui nume real este Roberta Joan Anderson, s-a născut pe 7 noiembrie 1943, în oraşul Ford Macleod din provincia canadiană Alberta. Muziciană şi pictoriţă, a lucrat mai întâi la Toronto şi pe coasta de vest a Canadei şi a fost asociată la mijlocul anilor 1960 cu scena folk din New York, înainte de a descoperi noi orizonturi muzicale în anii 1970, cochetând progresiv cu muzica rock şi apoi cu jazz-ul. Joni Mitchell a devenit, de asemenea, una dintre cele mai respectate şi mai apreciate compozitoare de la sfârşitul secolului XX, iar albumele sale au fost recompensate cu opt premii Grammy şi s-au vândut în milioane de copii. Versurile ei sunt apreciate pentru poezia lor melodică şi abordează teme umaniste, precum idealuri sociale şi ecologice, care se întrepătrund cu numeroase sentimente personale, marcate de romantism, perplexitate, dezamăgire şi bucurie.

            Cântăreaţa a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 1997 şi a rămas cunoscută graţie unei serii de albume care au influenţat muzica de la sfârşitul anilor '60 şi '70, precum ”Clouds”, ”Ladies of the Canyon” şi ”Blue”.

Taguri articol


12