Kovesi, în audieri la Comisia de anchetă privind prezidențialele din 2009

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Kovesi, în audieri la Comisia de anchetă privind prezidențialele din 2009

Justiție 10 Iulie 2017 / 09:45 420 accesări

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, este așteptată luni pentru audieri la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009. "A intervenit decizia CCR care spune că, în baza principiului colaborării între instituții, persoanele care exercită o funcție într-o instituție publică ce nu se află sub control parlamentar sunt obligate să vină. De aceea cred că este datoria noastră să reiterăm această invitație", declara președintele comisiei, Oana Florea, săptămâna trecută. Ea arăta că, în cazul în care Kovesi nu va veni nici de această dată la audieri, comisia va avea două variante pentru a merge mai departe: fie sesizează Ministerul Justiției, fie face plângere penală șefei DNA, care a fost invitată de două ori până în prezent.



12