Luptă aprigă pentru o clasare pe podium

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei pe plajă / Cupa "AQUA MAGIC", ediţia I

Luptă aprigă pentru o clasare pe podium

Sport 15 Iulie 2006 / 00:00 1236 accesări

La arena special amenajată pe plaja din faţa Hotelului "Flora" din Mamaia au continuat ieri partidele din cadrul primei ediţii a Cupei "AQUA MAGIC" la volei pe plajă. Disputele sînt deosebit de atractive, premiile în valoare totală de 3.000 de euro (1.000 de euro în întrecerea feminină şi 2.000 de euro în întrecerea masculină) făcînd şi mai interesantă lupta pentru o clasare pe podium. Dacă joi, în prima zi a turneului, vîntul puternic a încurcat mult evoluţia jucătorilor, ieri timpul a fost favorabil, astfel că meciurile s-au putut disputa în condiţii normale.

În turneul feminin, principalele favoritele, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (Irina Alexandru şi Orszolya Bardocz) şi Aqua (Anca Nicolau şi Alina Costea), continuă lupta pentru titlu. Ieri, într-un meci foarte echilibrat Aqua a dispus cu 2-1 (21-13, 13-21, 15-9) de AS 26 Constanţa (Ionelia Poştaru şi Monica Radu). În duelul constănţean dintre Temerarele (Delia Leiţoiu şi Mirela Bejan) şi Volei 2004 Crazy (Alexandra Oprişan şi Raluca Ispas), experienţa Deliei Leiţoiu şi-a spus cuvîntul, Temerarele cîştigînd cu 2-1 (21-11, 18-21, 15-13). O altă echipă constănţeană, Volei 2004 Tweety (Florentina Chiriac şi Laura Mocanu), după 2-0 cu Volei 2004 Crazy şi 0-2 cu R1, continuă lupta pentru accederea în fazele superioare. Volei 2004 (Georgiana Surmei şi Irina Anghel) - 0-2 cu Tequila şi 1-2 cu Soleil Lugoj, şi Volei 2004 Crazy - 0-2 cu Tweety şi 1-2 cu Temerarele, au fost eliminate.

În turneul masculin, VCM Tomis Constanţa (Adrian Holhoş şi Daniel Todoran), principala favorită, a depăşit cu 2-0 pe Verana, dar primul set a fost unul maraton, 34-32, după care Tomis s-a impus cu 21-10. Din nefericire, echipa VCM AQUA MAGIC Constanţa (Cristi Brînză şi Alexandru Mitrănescu) nu a mai putut evolua, coechipierul lui Cristi Brînză fiind obligat să plece acasă din cauza unei probleme familiale.

Meciurile de astăzi vor începe la ora 9.00, urmînd să fie stabilite semifinalistele, iar dacă timpul va permite vor avea loc şi meciurile din penultimul act al turneului.

Finalele se vor disputa duminică, după următorul program: ora 10.00 - finala mică în turneul feminin, ora 11.00 - finala mică în turneul masculin, ora 12.30 - finala mare în turneul feminin şi de la ora 13.30 - finala mare în turneul masculin. Duelurile pentru prima poziţie vor fi transmise în direct de TV Neptun. Competiţia este organizată de SC Telegraf Advertising SRL, Comisia Naţională de Volei pe plajă, CVM Tomis şi AJV Constanţa, cu sprijinul DSJ Constanţa. Cotidianul Telegraf şi TV Neptun sînt partenerii media ai acestei competiţii. Sponsorii turneului: Pepsi Cola, SC Loga SRL, SC Ghiural Distribution, SC Imobiliara Arcada Euro, Terasa New West.



12