Mamele fetelor moarte în tragedia de la Beirut: „Nu ne lăsăm!” Ce s-a întâmplat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tragedia continuă

Mamele fetelor moarte în tragedia de la Beirut: „Nu ne lăsăm!” Ce s-a întâmplat

Eveniment 10 Mai 2018 / 18:37 5794 accesări

Au trecut patru ani de la ceea ce a devenit aproape o sintagmă: tragedia de la Beirut. Cumplitul eveniment în care şi-au pierdut vieţile Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu, a avut loc în noaptea de 5 spre 6 aprilie 2014. Cei aproape 70 de pompieri sosiţi la faţa locului au avut nevoie de mai bine de cinci ore pentru a stinge incendiul de proporţii. Din păcate, însă, pentru cele trei fete rămase blocate în interior nu s-a mai putut face nimic. Militarii le-au găsit trupurile carbonizate prinse sub dărâmături. La scurt timp de la demararea investigaţiilor, anchetatorii au descoperit foarte multe nereguli în ce priveşte autorizaţiile de funcţionare, infrastructura electrică, mansardarea, care era ilegală, etc. Au urmat expertize complicate şi condamnări.

Patru ani mai târziu, dosarul încă se judecă, iar mamele celor trei fete îşi strigă revolta pe treptele Curţii de Apel (CA) Constanţa. Astfel, ele acuză CA Constanţa că a dispus o nouă expertiză care să stabilească de unde a izbucnit focul.

Sarkany: "Este penibil să pui la îndoială expertiza lor. Nu ne lăsăm! Ne-aţi întărâtat şi mai rău!". Vasiliţeanu: "Păi, cine a făcut? Congazul!"

Scandal în procesul în care la fond s-au acordat daune record de 8 milioane de euro. Curtea de Apel Constanţa judecă apelul în dosarul incendiului de la Restaurantul "Beirut" din Constanţa, unde trei tinere au murit intoxicate în mansarda localului. La fond, Judecătoria Constanţa a decis acordarea unor daune către părinţii fetelor în sumă de 8 milioane euro, stabilind culpa în sarcina angajatului de la firma de gaze Congaz, preluată ulterior de Engie, Dumitru Jurcă, şi a patronului restaurantului Beirut, George Karam, pe care instanţa l-a condamnat la fond la 10 ani de închisoare. Aceasta deşi, timp de trei ani, familiile tinerelor decedate în incendiu, Nicoleta Cengher, Mihaela Nucă şi Nicoleta Vasiliţeanu, au acuzat că moartea fiicelor lor a fost provocată de o mână criminală şi s-au cerut neîntrerupt de către părţile din dosar efectuare de expertize pentru stabilirea cauzei exacte a incendiului.

Iar, în prezent, la Curtea de Apel Constanţa, fix acest lucru se doreşte a se afla: cauza exactă a izbucnirii incendiului. În acest sens, părţile din dosar, respectiv Dumitru Jurcă şi societatea Engie, care a preluat firma de gaze Congaz, devenind parte responsabilă civilmente în cauză, au solicitat judecătorilor CA Constanţa efectuarea unor noi expertize, punând la îndoiala Raportul de expertiză tehnică întocmit de INCD INSEMEX Petroşani în care s-a reţinut că au exista două surse de aprindere a incendiului, respectiv "particule incandescente de praf de făină şi gaze fierbinţi, provenite de la cuptorul de pâine" sau "particule incandescente şi gaze fierbinţi, provenite din cărbunii utilizaţi la grătar, exhaustate de ventilatorul electric".

Cererea lui Dumitru Jurcă şi a Engie România a fost, de altfel, admisă de judecătorii Curţii de Apel Constanţa care, la termenul din data de 11 aprilie 2018, au dispus efecutarea unui supliment la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de INCD INSEMEX Petroşani, în care să se stabilească dacă cuptorul de pâine putea funcţiona fără a fi branşat la un coş de evacuare a gazelor, dacă în data de 12.12.2013, dată la care Jurcă Dumitru a efectuat revizia, cuptorul era un aparat de consum legal instalat, raportat la specificaţiile tehnice ale cuptorului de pâine, precum şi să se stabilească dacă cele două ipoteze prezentate în raportul de expertiză rămân valabile şi în prezent, raportat la eventuale actualizări ale programului informatic folosit sau raportat la un program informatic nou.

Mariana Sarkany, nemulţumită că se lungeşte judecata: "Luptăm mai departe, fraţilor, să ştiţi! Nu ne lăsăm! Ne-aţi întărâtat şi mai rău! Şi mai rău, şi mai mult!"

Stupoare însă! Decizia Curţii de Apel Constanţa de a încuviinţa efecturea unui nou raport de expertiză care ar putea să schimbe soluţia instanţei de fond, prin care au fost acordate daune record de 8 milioane euro, a stârnit revoltă în rândul familiilor tinerelor decedate în incendiu.

Imediat după ce a fost decisă efectuarea unui nou raport de expertiză, mamele a două dintre fetele decedate în incendiu, respectiv Mariana Vasiliţeanu şi Mariana Sarkany, şi-au exprimat, pe treptele Curţii de Apel Constanţa nemulţumirea faţă de decizia instanţei, fiind revoltate că, după atâţia ani se face un nou raport de expertiză.

După patru ani de la decesul tinerelor Nicoleta Cengher, Mihaela Nucă şi Nicoleta Vasiliţeanu şi după decizia Curţii de Apel Constanţa, mama Nicoletei Cengher, avertizează că s-a "întărâtat şi mai rău"!

Iată declaraţiile făcute de cele două imediat după ce Curtea de Apel Constanţa a încuviinţat efectuarea unui nou raport de expertiză, fiind puse la îndoială concluziile INCD INSEMEX Petroşani:

Mariana Sarkany, mama Nicoletei Cengher: "Se pare că s-au acceptat cererile de expertize. În concluzie, vor să iasă toţi nevinovaţi. George Karam şi-a schimbat declaraţiile de-a lungul acestor patru ani de mai multe ori. Acum văd că s-a făcut front comun Karam, Engie şi vor să iasă basma curată, adică nu e nimeni vinovat. Câţi oameni trebuie să moară ca să fie un exemplu şi să ţinem cont că cei care au făcut expertiza sunt o instituţie care... Este penibil să pui la îndoială expertiza lor. Luptăm mai departe, fraţilor, să ştiţi! Nu ne lăsăm! Ne-aţi întărâtat şi mai rău! Şi mai rău, şi mai mult! Moartea fiicei mele nu o voi lăsa aşa. Cu preţul vieţii mele".

Mariana Vasiliţeanu, mama Nicoletei Vasiliţeanu: "Îmi pare rău că în sâmbăta aia nu ţi-am pus mâna în gât să te omor... Se reîntoarce dosarul din nou. Acum, în momentul ăsta, după patru ani de zile, ne mai trebuia o expertiză din nou? Nu sunt mulţumiţi de pedepsele care i s-au acordat? Păi, încă e legea blândă! Eu le-aş fi dat si mai mult. (...) Ei vor să scape nevinovaţi. Dar copilul meu cum mai scapă? Măcar să se aplice legea! Să se aplice legea corect! Nu să ne fofilăm. Eu cu ochii mei m-am uitat când clădirea s-a stins şi au încercat să plece pompierii, a luat foc din nou. Păi, cine a făcut? Congazul!"

Vă prezentăm în continuare Minuta pronunţată de Curtea de Apel Constanţa:

"Solutia pe scurt: In baza art.100 alin.3 cod procedura penala, admite cererile inculpatilor Nirlu Gheorghe, Nirlu Sultana, Zdru Mihaela si a partii civile Buirencu Nicoleta de administrare a probei cu inscrisuri.

In baza art.100 alin.3 cod procedura penala, admite cererea partii civile Buirencu Nicoleta de efectuarea a unui supliment la raport de expertiza medico-legala nr.2472/193/A1 agresiuni/2016 din 20.01.2017 intocmit de catre SJML Constanta cu urmatoarele obiective: 1. care sunt leziunile actuale ale cailor respiratorii ale partii civile Buirencu Nicoleta; 2. care sunt deficitele functionale actuale ale partii civile Buirencu Nicoleta, daca reprezinta infirmitate fizica si daca au caracter permanent. Proroga pronuntarea asupra cererii partii civile Buirencu Nicoleta de efectuarea unui raport de expertiza medico-legala privind evaluarea capacitatii de munca dupa primirea la dosar a raspunsului Serviciului Judetean de Medicina Legala Constanta referitoare la aspectul daca doamna doctor Gisca Gabriela are specializare referitoare la evaluarea capacitatii de munca.

In baza art.100 alin.3 cod procedura penala, admite cererea inculpatului Pavel Constantin de efectuare de catre Serviciul de Probatiune Constanta a unui referat de evaluare.

In baza art.100 alin.3 cod procedura penala, admite cererea inculpatului Karam George de administrare a urmatoarelor mijloace de proba: - audierea martorului Ahmaad Talaat, - audierea martorei Pop Georgiana Gabriana.

In baza art.100 alin.3 cod procedura penala, admite cererea inculpatei S.C. MIDDLE EAST PARTENERS S.R.L. de efectuare a unei expertize a intregii instalatii electrice a imobilului din Mun. Constanta, bulevardul Tomis nr.122, cu urmatoarele obiective: 1. sa se stabileasca daca instalatia electrica a constituit o cauza a incendiului de la acest imobil din data de 04.04.2014; 2. sa se stabileasca daca distrugerea instalatiei electrice de la acest imobil s-a datorat modului in care a fost realizata instalatia electrica sau datorita incendiului determinat de alta cauza, care nu are legatura cu modul de realizarea a instalatiei electrice.

In baza art.100 alin.3 cod procedura penala, admite cererile inculpatului Jurca Dumitru si partii responsabile civilmente S.C. ENGIE ROMANIA S.A. de administrare a urmatoarelor mijloace de proba: - reaudiere a martorilor Boncota Mircea, Maresi Filis, Enache Georgiana Mirabela, Badescu Coca, Mihulca Marian, - inscrisuri, constand in raportul de expertiza extrajudiciara intocmit de catre expert tehnic dr. ing. Dinu Florinel, - supliment la raportul de expertiza tehnica judiciara intocmit in cauza de catre INCD – INSEMEX Petrosani, cu urmatoarele obiective: 1. sa se stabileasca, luand in considerare specificatiile tehnice ale cuptorului de paine, daca acesta putea functiona fara a fi bransat la un cos de evacuare a gazelor; 2. sa se stabileasca daca in data de 12.12.2013, data la care inculpatul Jurca Dumitru a efectuat revizia, cuptorul era un aparat de consum legal instalat, raportat la specificatiile tehnice ale cuptorului de paine; 3. sa se stabileasca daca cele 2 ipoteze prezentate in raportul de expertiza raman valabile si in prezent, raportat la eventuale actualizari ale programului informatic folosit sau raportat la un program informatic nou. - emiterea unei adrese catre Tribunalul Militar Bucuresti in vederea inaintarii unei copii certificate a incheierii nr.82 pronuntata la data de 11.07.2017 in dosarul nr.67/753/2017. Proroga pronuntarea asupra cererii inculpatului Karam George de reaudiere a martorilor Abduraman Iugel, Bechis Traian si Costea Daniel dupa atasarea la dosar a incheierii nr.82 pronuntata de Tribunalul Militar Bucuresti la data de 11.07.2017 in dosarul nr.67/753/2017. In baza art.100 alin.4 lit.a),b) cod procedura penala, respinge restul probelor solicitate de catre inculpatii Karam George, Jurca Dumitru, Zdru Mihaela si de catre partea responsabila civilmente S.C. ENGIE ROMANIA S.A. Se citeaza martorii Boncota Mircea, Maresi Filis, Enache Georgiana Mirabela si Badescu Coca pentru termenul din 17.04.2018. Conform art.309 alin. ultim cod procedura penala, minuta s-a intocmit in 2 ex. Pronuntata in sedinta publica, azi, 11.04.2018.

Document: incheiere de sedinta 11.04.2018"



12