Membrii "Academiei Infractorilor" se antrenau la Marea Neagră sau la Strassbourg

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Membrii "Academiei Infractorilor" se antrenau la Marea Neagră sau la Strassbourg

Eveniment 24 Aprilie 2015 / 12:48 318 accesări

Membrii "Academiei infractorilor", gruparea de crimă organizată din Piatra Neamț, destructurată, ieri, de DIICOT, care funcționa după reguli militare și care a comis numeroase jafuri pe teritoriul unor state europene, își antrena membrii și la Marea Neagră sau în străinătate, potrivit unor surse. "Academia infractorilor români", condusă de Adrian Marin Botez, zis "Țâță", a antrenat persoane care au aderat la această grupare la Marea Neagră sau în orașe din srăinătate precum Strassbourg, potrivit documentelor anchetatorilor DIICOT. Conform sursei citate, "noii membri erau instruiţi conform regulamentului grupării cum trebuie să se comporte şi ce să declare pe parcursul unei anchete penale ori în timpul interogatoriilor, în cazul celor prinşi de poliţie după comiterea jafurilor, să nu folosească mijloace de comunicare (telefoane, internet) în casele de antrenament şi nici atunci când comit faptele pentru a nu putea fi localizaţi ori interceptaţi, să îşi dea date de identificare false şi să declare că sunt cetăţeni din Republica Moldova pentru a îngreuna stabilirea identităţii de către autorităţile judiciare, să nu dea declaraţii în caz de depistare, să poarte două rânduri de haine la fapte şi să îşi modifice semnalmentele pentru a nu putea fi depistaţi după comiterea jafurilor". "În funcţie de aptitudinile fiecărui membru, acestuia i se atribuia un rol în cadrul echipei/brigăzii ce urma să comită jaful. Antrenamentul presupunea activităţi practice spre exemplu într-un interval scurt de timp noii membri trebuiau să adune/culeagă de pe jos mai multe obiecte, antrenament menit să dezvolte abilităţile membrilor 'culegători' (cei anume stabiliţi să adune din vitrinele sparte bijuteriile/ceasurile în timpul jafurilor) de a sustrage bunurile în timpul jafului", mai notează anchetatorii în actele de urmărire. Anchetatorii detaliază modalitate în care executanții "Academia infractorilor români" erau plasați în orașele în care urmau să fie părtași la jafuri.



12