Nu a ținut cont de codul roșu și a sărit în apa mării pentru a lua crucea sfântă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Altfel de Bobotează

Nu a ținut cont de codul roșu și a sărit în apa mării pentru a lua crucea sfântă!

Religie 06 Ianuarie 2017 / 15:45 4126 accesări

În acest an, Boboteaza la malul Mării Negre nu a mai adunat credincioșii la tradiționala procesiune organizată de Arhiepiscopia Tomisului. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, procesiunea spre Portul turistic Tomis s-a anulat. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, pr. Eugen Tănăsescu, a anunțat că Slujba de sfințire cea Mare a apei s-a oficiat de la ora 11.45, în fața Catedralei arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. După slujbă, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a deplasat în Portul turistic Tomis, unde a aruncat cele trei cruci în apa mării. ”În ciuda codului roșu, IPS Teodosie a sfințit Marea Neagră cu Agheasmă Mare, apoi a aruncat crucile în apa mării, simbol al Arătării Sf. Treimi la apa Iordanului”, potrivit purtătorului de cuvânt. Nimeni nu s-ar fi gândit că pe așa vreme vor fi curajoși care să se arunce în apa Mării Negre să le recupereze. A sărit să ia crucea, este adevărat îmbrăcat cu un costum special, un scafandru. A recuperat-o rapid, de altfel crucea fiind aruncată nu foarte departe de mal. Cea de-a doua cruce a fost luată de o persoană care nu s-a aruncat în apa Mării Negre, deși și-ar fi dorit. El nu a fost însă lăsat, riscurile pentru a intra în șoc hipotermic fiind extrem de mari. A reușit să o ia aplecându-se spre mal. Și cea de-a a treia cruce a fost recuperată tot de o persoană care nu s-a aruncat în mare.



12