Nume mari în medicină, cooptate la lucrările Comisiei superioare medico-legale!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect de lege

Nume mari în medicină, cooptate la lucrările Comisiei superioare medico-legale!

Sănătate 21 August 2018 / 17:33 644 accesări

Nume mari în medicină, profesori - şefi de disciplină din diferite specialităţi medicale, precum Ioan Lascăr, Mircea Beuran sau Monica Pop, pot fi cooptaţi la lucrările Comisiei superioare medico-legale pentru a contribui la lămurirea problemelor a căror rezolvare o cere justiţia în diferite expertize medico-legale, scrie Agerpres. Potrivit proiectului de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii (www.ms.ro), lista cuprinzând specialiştii care pot fi cooptaţi la lucrările comisiei din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” se aprobă prin ordinul ministrului de resort.

Lista a fost propusă spre aprobare prin ordin al ministrului sănătăţii în perioada octombrie - noiembrie 2017, dar în urma publicării au fost efectuate observaţii şi propuneri privind componenţa. Ea a fost actualizată prin eliminarea persoanelor pensionate sau decedate şi prin identificarea de noi specialişti, conform informaţiilor publicate pe site-ul MS.

Conform documentului, din listă fac parte peste 350 de specialişti între care prof. dr. Dragoş Vinereanu de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, prof. dr. Mircea Beuran, prof. dr. Ioan Lascăr, asist. univ. dr. Bogdan Opriţa - Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, prof. dr. Irinel Popescu şi prof. dr. Ioanel Sinescu - Institutul Clinic Fundeni Bucureşti, conf. dr. Horaţiu Viorel Gocan - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, prof. dr. Adrian Streinu Cercel şi prof. dr. Alexandru Rafila - Institutul Naţional de Boli Infecţioase ”prof. dr. Matei Balş” Bucureşti, prof. dr. Monica Pop - Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, prof. dr. Vlad Anton Iliescu - Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare, arată sursa citată. În termen de zece zile se pot face propuneri.



12