O gravură veche de peste două secole, cu liderul răscoalei din 1784, expusă la Muzeul Unirii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O gravură veche de peste două secole, cu liderul răscoalei din 1784, expusă la Muzeul Unirii

Cultură 08 Februarie 2017 / 17:34 818 accesări

O gravură de 232 de ani, care îl prezintă pe Crișan, cel de-al treilea lider al răscoalei transilvănene din 1784, considerat cel mai fioros dintre capii revoltei, într-un mod veridic, este exponatul lunii februarie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Gravura expusă la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia este una veridică și îl prezintă pe Crișan la fel ca sursele istorice, însă autorul este necunoscut, a declarat, miercuri, istoricul Tudor Roșu, la vernisarea expoziției. „Crișan este reprezentat așa cum îl reprezintă și sursele, cu o căciulă foarte înaltă și cu un panaș foarte bogat. Se spune despre el că avea un zâmbet care nu-i părăsea niciodată chipul, nici măcar atunci când comitea cele mai crude atrocități. Are niște mustăți foarte mari, un moț specific Munților Apuseni, părul peste urechea stângă. El este în general cel mai înarmat dintre liderii răscoalei. Are un arsenal întreg: pumnal, pistol, sabie, pușcă și un topor și, de asemenea, o mantie, o cămașă țărănească, specific moțească, niște pantaloni care ar putea fi orășenești și un element mai ciudat, acele sandale în picioare care seamănă cu cele romane”, a declarat Tudor Roșu.

Figura liderului răscoalei este specifică unui bărbat de 50 de ani, cu un trup robust, privire hotărâtă, dar și ușor melancolică, nas acvilin, iar ochii sunt puțin supradimensionați. Crișan este însoțit de un câine mare și puternic din rasa Bullenbeiser, dispărută în zilele noastre, din care a provenit boxerul german.

Sub imagine scrie, în limba germană, „Crișan Gheorghe, conducător al rebelilor valahi, care în 10 februarie 1785 a fost capturat”. Despre Crișan se știe că avea 52 de ani la momentul răscoalei și era un țăran înfocat și sever. În cronica anonimă din Sibiu, el este descris drept cel mai fioros dintre capii răscoalei. Crișan a fost prins și s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși, în 28 februarie 1785, celei mai grele pedepse prevăzute la acea vreme, frângerea cu roata. Mai întâi a fost executat Cloșca, primind 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan din 1784 a fost o importantă acțiune a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă, iar în urma acesteia oamenii au câștigat mai multe drepturi. Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia prezintă, în fiecare lună, câte un exponat.

Taguri articol


12