Opoziţia încearcă să schimbe Guvernul. Ce şanse are

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Opoziţia încearcă să schimbe Guvernul. Ce şanse are

Politică 11 Iunie 2019 / 15:31 1793 accesări
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu: „Alianţa PSD+ALDE are suficiente voturi cât să nu treacă moţiunea“

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu: „Alianţa PSD+ALDE are suficiente voturi cât să nu treacă moţiunea“

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că Opoziţia va depune moţiunea de cenzură în cel mai scurt timp, posibil chiar miercuri, adăugând că se poartă discuţii inclusiv cu parlamentari ai PSD şi ALDE. ”Discuţiile continuă până la depunerea moţiunii de cenzură. Dorinţa noastră este să depunem moţiunea într-un timp cât mai scurt, probabil miercuri”, a declarat Ludovic Orban. Preşedintele PNL a adăugat că se vor purta discuţii cu parlamentarii partidelor de guvernare, PSD şi ALDE, pentru atragerea a cât mai multor voturi pentru moţiunea de cenzură. ”Vom continua discuţiile cu celelalte grupuri parlamentare şi individual cu ceilalţi parlamentari PSD şi ALDE”, a adăugat Ludovic Orban. Acesta a mai spus că, în prezent, se poartă discuţii cu USR, PMP, Pro România şi UDMR.

Ciolacu: Alianţa PSD-ALDE are suficiente voturi cât să nu treacă moţiunea, matematic vorbind

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat, marţi, referitor la moţiunea de cenzură pe care Opoziţia a anunţat că o va depune cel mai probabil miercuri, că Alianţa PSD-ALDE are suficiente voturi încât aceasta să nu treacă în Parlament. "Avem suficiente voturi ca moţiunea să nu treacă. Nu este nicio problemă. Vorbim de o moţiune care încă nici nu a fost depusă. Alianţa PSD+ALDE are suficiente voturi cât să nu treacă moţiunea, matematic vorbind. Vorbim de o moţiune care încă nici nu a fost depusă, vorbim de o săptămână de ea, poate nici nu o mai depun. Noi dorim, la fel ca şi Opoziţia, ca această moţiune să intre cât mai repede la vot. După ce o depune, vedem ce cuprinde moţiunea şi aşa mai departe. Moţiunea nu va trece şi nu văd alte probleme",a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, la finalul şedinţei grupurilor parlamentare ale PSD, că deputaţii şi senatorii social-democraţi vor fi prezenţi în plen pentru cvorumul necesar moţiunii de cenzură dar nu vor vota.



12