Patru medalii pentru atleții constănțeni la CN de juniori I

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Atletism în sală / CN de juniori I - etapa finală

Patru medalii pentru atleții constănțeni la CN de juniori I

Sport 29 Februarie 2016 / 19:21 432 accesări
Patru medalii pentru atleții constănțeni la CN de juniori I

Patru medalii pentru atleții constănțeni la CN de juniori I

La finalul săptămânii trecute, la București, a avut loc etapa finală din cadrul Campionatului Național de atletism în sală pentru juniori I, competiție la care atleții constănțeni au cucerit patru medalii. Singurul titlu național a fost adus de Răzvan Grecu, învingător în proba de triplusalt, cu o săritură care a măsurat 15,05 metri. Legitimat la CSȘ 1 și CS Farul, sportivul pregătit de Daniel Cojocaru a confirmat forma excelentă prin care trece în acest debut de sezon. Chiar dacă este junior II, constănțeanul în vârstă de 17 ani, care anul trecut trecut a cucerit medalia de argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Tbilisi (Georgia), a dominat competiția la o categorie superioară de vârstă. Mai mult, grație noului record personal, 15.63 m, stabilit la prima etapă din cadrul Campionatului Național de atletism în sală, desfășurată în urmă cu trei săptămâni, Grecu s-a calificat la Campionatul Mondial de juniori I, care va avea loc în perioada 19-24 iulie, la Kazan (Rusia).

Alte două medalii au venit de la Ioana Manoliu (LPS „Nicolae Rotaru” și CS Farul, antrenor Carmen Botea), care s-a clasat pe poziția secundă la săritura în lungime și a ocupat ultima treaptă a podiumului la triplusalt. Palmaresul delegației constănțene a fost completat de Cristian Nedelcu (antrenori Cecilia Gevat și Alin Larion, CS Farul), care a terminat al doilea în proba de 60 m garduri. La un pas de podium a fost și Florin Alexandru Vișan (LPS „Nicolae Rotaru”, antrenor Carmen Botea), care s-a clasat pe locul 4 în proba de triplusalt.

Citește și:

Atleții tricolori, primii în ierarhia pe medalii la Balcaniadă

Trei titluri naționale pentru atleții de la CS Farul

Rezultate bune pentru sportivii de la CS Farul

Răzvan Grecu merge la Campionatul Mondial de juniori 1

Taguri articol


12