Viaţa de pensionar nu este deloc uşoară în România. Dacă în Occident, a fi pensionar înseamnă, înainte de toate, călătorii şi ocuparea timpului cu tot felul de preocupări asupra cărora oamenilor nu au reuşit să se aplece în anii petrecuţi în cîmpul muncii, bătrînii noştri duc o luptă permanentă pentru ziua de mîine. După ce au lucrat o viaţă întreagă în speranţa unor bătrîneţi liniştite, bunicii sau părinţii noştri au ajuns să trăiască, acum, din pensii de mizerie. Ca şi cum asta nu ar fi de-ajuns, mulţi bătrîni sînt nevoiţi să suporte anomaliile unui sistem incapabil să facă ceva pentru ei. Pentru mulţi pensionari constănţeni care au prins recalcularea, se poate spune că viaţa a fost cu adevărat nedreaptă. Chiar dacă procesul de stabilire a noilor drepturi băneşti s-a terminat de multă vreme, şi acum valuri de bătrîni se calcă zilnic în picioare pentru a depune contestaţii la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Constanţa. Cozi interminabile, funcţionari ţîfnoşi la ghişee, bătrîni leşinînd din cauza zecilor de grade Celsius din incinta clădirii. Cum de este posibil aşa ceva? După ce fostul director al instituţiei, pedistul Oscar Beneş, a fost suspendat din funcţie şi interimatul conducerii a fost preluat de Carmen Răducu, o primă analiză a situaţiei a dus la concluzii îngrijorătoare. La această importantă instituţie constănţeană este, în prezent, un adevărat haos. "Oamenii sînt nemulţumiţi de întîrzierea soluţionării cererilor depuse chiar în urmă cu doi ani. Este momentul ca instituţia să iasă în faţă şi cu rezultate pozitive, pînă la sfîrşitul anului urmînd să reducem timpul de aşteptare la decizii pînă la 30 de zile", a declarat Carmen Răducu. Pentru a remedia "pîrjolul" din perioada în care Beneş a transformat instituţia în propria lui moşie, Carmen Răducu a reorganizat programul de audienţe cu pubicul. În fiecare zi, timp de patru ore, cei trei directori ai instituţiei primesc zeci de bătrîni cu jalba-n proţap. "Pe lîngă cele 25 de persoane, care primesc bonuri de ordine pentru a ne prezenta probleme cu care se confruntă, mai vin alţi zece bătrîni care au nevoie stringentă de ajutorul nostru. Lucrăm şi peste program, iar de multe ori, trebuie să privim şi cu sufletul la problemele oamenilor, la deznădejdea acestora", a mai spus Răducu.

"Oscar Beneş m-a dat afară din audienţă"

Ieri, chiar la primele ore ale dimineţii, am încercat să aflăm cîteva din poveştile celor care îşi cerşesc la ghişeele CJP drepturile obţinute prin muncă. Din toamna anului 2005, viaţa lui Petre Buia, de 61 de ani, din localitatea Sinoe, înseamnă drumuri periodice la Constanţa. A muncit 32 de ani şi mai avea nevoie de opt luni pentru a primi o amărîtă de pensie anticipată, însă nu şi-a imaginat niciodată cît îi va fi de greu să se bucure de bătrîneţe. Şi-a mai luat încă o dată inima în dinţi, iar ieri, la 5 dimineaţa, a plecat din Sinoe cu gîndul să ajungă cît mai repede la Casa de Pensii. "Am plătit cîte 800.000 de lei vechi în fiecare lună şi nici acum nu am văzut vreun talon de pensie. Plus drumurile de cîte 400.000 de lei, chiar dacă în acest moment nu am niciun venit. La ghişeu, nu am găsit rezolvarea, Oscar Beneş m-a dat afară de două ori din audienţă, acum ce pot să mai fac?", povesteşte bătrînul. Îi spunem că s-a schimbat conducerea şi că poate găseşte mai multă înţelegere la noul director. Se uită cu neîncredere la noi şi concluzionează cu amărăciune în glas: "Prea multă birocraţie, domnule! Asta este România: tinerii au plecat, de întors nu îi mai întoarce nimeni, o să rămînem o ţară de boşorogi".

La judecată cu Casa de Pensii

La cîţiva metri în faţa celor trei ghişee pentru pensionari, pe o masă amenajată special pentru bătrîni, un domn respectabil completează nişte hîrtii. Din discuţiile cu acesta aflăm că se numeşte Nicu Vişan, are 70 de ani şi, cu toate că de o bună bucată de vreme se ocupă de respectarea libertăţilor cetăţeneşti, în calitate de consilier al Societăţii Internaţionale pentru Drepturile Omului, are propriul "război" cu CJP. Povestea bătrînului a început în 1995, cînd Nicu Vişan a depus dosarul de pensionare. Bucuros că în sfîrşit, are timp suficient pentru a-şi creşte nepoţii, Nicu Vişan a constatat că din decizia de pensionare lipseau anii lucraţi în perioada 1954 - 1956. A încercat să discute cu Beneş despre problema care îl măcina, însă s-a lovit de acelaşi zid inexpugnabil. "Acest director a monopolizat activitatea instituţiei, intrau numai oameni cu relaţii la el. Poliţişti, militari, directori sau şefi de servicii. Atunci am hotărît să merg la ministrul PD, Gheorghe Barbu. M-a primit în audienţă şi m-a sfătuit să consult un avocat", a spus Vişan. În 2005, pensionarul a dat CJP în judecată, instanţa i-a dat şapte decizii favorabile, dar degeaba. Viaţa lui nu s-a schimbat prea mult, dimpotrivă, bătrînul fiind nevoit să trăiască dintr-o pensie de doar două milioane de lei vechi. "În urmă cu doi ani, pensia mi-a fost confiscată pentru patru luni din ordinul lui Beneş. A venit chiar un executor judecătoresc şi am supravieţuit cu jumătate din suma primită atunci. Pentru a le arăta că greşesc, le-am cerut în instanţă daune morale de 300 de milioane de lei vechi, bani care ar fi urmat să ajungă la sinistraţi, dar am fost refuzat", a mai spus Nicu Vişan. Conştient că mai are mult de răzbit pînă cînd i se va face dreptate, bătrînul are cel puţin o satisfacţi: luptă cu un sistem care a lovit mulţi pensionari, dar, mai ales, împotriva deciziilor unor oameni care nu au ştiut niciodată care sînt problemele celor vîrstnici.