Primul raid aerian la Alep de la instaurarea armistițiului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primul raid aerian la Alep de la instaurarea armistițiului

18 Septembrie 2016 / 20:49 382 accesări

Patru lovituri aeriene au vizat duminică districtele rebele din orașul sirian Alep, pentru prima dată de la intrarea în vigoare, luni, a unui armistițiu inițiat de Moscova și Washington, conform organizației nonguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), transmite AFP.

OSDO a precizat că mai mult persoane au fost rănite, fără a putea oferi pentru moment alte detalii și fără a-i identifica pe autorii bombardamentelor.

În Alep, fostă capitală economică a Siriei, se află principalul front al unui război care s-a soldat cu peste 300.000 de morți din 2011.

Acordul ruso-american de instaurare a armistițiului prevede de asemenea trimiterea de ajutor umanitar în zonele rebele ale orașului, unde — conform ONU — trăiesc circa 250.000 de locuitori, asediați de regimul președintelui Bashar al-Assad.

Alep este divizat între cartierele de vest, aflate sub controlul regimului, și cartierele de est, administrate de opozanți.

Însă, în lipsa unor garanții de securitate suficiente, camioane ale ONU cu alimente și medicamente sunt blocate de mai multe zile într-o zonă-tampon între frontierele turcă și siriană.

Liderul jihadist al Frontului Fateh al-Cham (fostul Front al-Nosra înainte de anunțul privind ruptura sa de Al-Qaida), Abou Mohammad al-Jolani, a afirmat sâmbătă seară că "nici organizația sa, nici rebelii nu vor accepta ca asediul asupra Alepului să continue".

Într-un interviu pentru postul de televiziune Al-Jazeera, el a subliniat că "unificarea rebelilor este o necesitate" și că "negocierile continuă" în acest scop.

Armistițiul prevede ca Washingtonul să își exercite influența asupra insurgenților pentru ca aceștia să se distanțeze de grupările jihadiste.



12