Programul formaţiilor constănţene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Programul formaţiilor constănţene

Sport 16 Martie 2018 / 10:38 590 accesări

Fără îndoială, evenimentul sportiv numărul 1 în acest sfârşit de săptămână la Constanţa îl reprezintă turneul Final Four al Cupei României Fan Courier la handbal masculin, care va avea loc, sâmbătă şi duminică, în Sala Sporturilor.

Programul meciurilor se prezintă astfel -

Sâmbătă, 17 martie, semifinale - ora 12.30: SCM Politehnica Timișoara - CS Minaur Baia Mare

ora 16.00: HC Dobrogea Sud Constanța - CSA Steaua București

Duminică, 18 martie

ora 13.30 - finala mică

ora 16.30 - finala mare

Vineri, 16 martie, de la ora 18.00, tot în Sala Sporturilor, în etapa a 12-a din Divizia A la handbal masculin, Seria A, HC Dobrogea Sud II Constanţa (locul 5, 18 puncte, golaveraj: 329-287) va întâlni pe CSU Galaţi (locul 6, 18p, 307-293). Duminică, în aceeaşi etapă, de la ora 10.30, în Sala „Iftimie Ilisei” din Medgidia, formaţia locală CS Medgidia (locul 4, 19p) va primi vizita echipei CSM Botoşani (locul 10, -3p)

Vineri seară, de la ora 20.45, la Ovidiu, pe terenul „Central” din cadrul Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, ]n cadrul etapei a doua din play-off-ul Ligii 1 la fotbal, FC Viitorul (locul 4, 22 de puncte) va înfrunta pe CS Universitatea Craiova (locul 3, 29p).

Sâmbătă, de la ora 15.00, în Liga a 3-a la fotbal, Seria a 2-a, Axiopolis Sport Cernavodă (locul 3, 32p) va evolua pe teren propriu, primind vizita ultimei clasate, Victoria Traian (locul 14, 0p). SSC Farul Constanța (locul 2, 35p) va întâlni, în deplasare, pe Agricola Borcea (locul 10, 11p).

Sâmbătă, de la ora 10.00, în etapa a 8-a din Divizia Națională de Seniori la rugby, prima din retur, CS Năvodari (locul 3, 24p) va juca, în deplasare, cu ultima clasată, CSUAV Arad (locul 8, 5p).

Tot sâmbătă, de la ora 13.00, la Constanţa, în Sala „Tomis” (Flămânda), în etapa a 8-a din Liga 1 la baschet feminin, prima din returul fazei semifinale, echipa Clubului Sportiv Phoenix Constanţa (locul 3, cu şapte victorii în nouă jocuri, 16 puncte) va primi vizita formaţiei CSM CSS Ploiești (locul 6, 2v/9j,11p). În clasament se păstrează rezultatele din sezonul regulat înregistrate între echipele care participă la faza semifinală.

Duminică, de la 17.00, în etapa a 8-a din Liga 1 la baschet masculin, prima din turul fazei semifinale, formaţia BC Athletic Constanţa (locul 2, 11p/7j) va juca în deplasare, cu CS Municipal Ploieşti (locul 6, 8p/6j).



12