Protest împotriva premierului ungar, în Cluj-Napoca

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Protest împotriva premierului ungar, în Cluj-Napoca

Eveniment 04 Octombrie 2014 / 00:00 535 accesări

După ce UDMR s-a fălit în presă cu proiectul său de autonomie, românii de pretutindeni au devenit mai puțin toleranți cu autoritățile maghiare. De exemplu, la inaugurarea noului sediu al Liceului Teoretic Reformat din Cluj-Napoca, vineri, 10 tineri au protestat împotriva premierului Ungariei, Viktor Orban, prezent la eveniment, afișând două bannere, în limbile română şi maghiară, pe care scria: „Cooperare multietnică, nu tensiune interetnică” şi „Autonomia societăţii civile". Unul dintre tineri, Alex Boguș, a declarat că protestul a avut loc pe fondul prezenței premierului maghiar, considerat de către aceștia drept dictator. Indiferent de comportamentul premierului Orban în țara noastră, românii nu au niciun motiv de îngrijorare vizavi de implementarea proiectului maghiar de autonomie. Pe lângă faptul că nu este compatibil cu Constituția, proiectul este slab, iar această afirmație nu este făcută de vreun român, ci chiar de preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes. „Este doar un proiect făcut pe placul alegătorilor. Au avut nevoie de acest act, de autonomie, ca să-şi popularizeze imaginea, privind alegerile”, a spus Tokes.

Taguri articol


12