Recital de primăvară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Recital de primăvară

Cultură 04 Martie 2013 / 00:00 691 accesări

Colegiul Naţional de Arte (CNA) „Regina Maria” Constanţa organizează miercuri, de la ora 18.00, în sala „Sergiu Celibidache” a instituţiei de cultură, recitalul de lieduri şi romanţe „Mă cheamă parfumul de flori”. În programul evenimentului sunt incluse lucrări din creaţia compozitorului Adrian Doxan. Îi vor încânta pe melomanii care aleg să petreacă o seară specială în compania Eutherpei soprana prof. Luminiţa Teleabă Popa şi conf. univ. dr. Daniel Sărăcescu, la pian.

Personalitate a culturii dobrogene, compozitor, muzicolog şi scriitor, Adrian Doxan este preşedintele Fundaţiei „Steluţele Mării” şi organizator al Festivalului Naţional de Interpretare a Muzicii pentru Copii şi Tineret, ajuns, anul acesta, la cea de-a XXIV-a ediţie. Anul trecut, prof. dr. Adrian Doxan a fost celebrat, tot pe scena CNA „Regina Maria”, la împlinirea a 38 de ani puşi în slujba învăţământului şi culturii dobrogene.

(M. S.)

Taguri articol


12