Recomandări pentru combaterea dăunătorilor culturilor de legume în spații protejate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Recomandări pentru combaterea dăunătorilor culturilor de legume în spații protejate

Social 23 Octombrie 2018 / 13:20 363 accesări

Temperaturile înregistrate în această perioadă favorizează dezvoltarea organismelor dăunătoare specifice culturii de legume în spații protejate.
Autoritatea Națională Fitosanitară recomandă fermierilor monitorizarea atentă a culturii în scopul aplicării la timp a tratamentelor fitosanitare. Măsura se recomandă pentru a crește randamentul producțiilor preconizate a fi obținute, mai cu seamă că producătorii de tomate în spații protejate, beneficiari ai schemei de ajutor de minimis prevăzută în Programul de Guvernare, trebuie să obțină o producție de minimum 2 kg de tomate/mp.

Astfel, la depistarea moliei miniere a tomatelor (Tuta absoluta), musculiței albe de seră (Trialeurodes vaporariorum), omidei fructelor (Helicoverpa armigera) sau a musculiței miniere (Liriomyza trifolii) pot fi efectuate tratamente cu următoarele produse de protecţie a plantelor omologate:

VOLIAM TARGO – 0,8 l/ha,
ALVERDE – 1,0 l/ha,
NUPRID AL 200 SC – 1,0 l/ha
AFFIRM – 1,5 kg/ha,
ACTARA 25 WG – 0,2 kg/ha

Toate tratamentele fitosanitare se înregistrează în registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, cu respectarea timpului de pauză de la ultimul tratament până la recoltare.

Pauza este necesară întrucât la analiza probelor de tomate pentru determinarea reziduurilor de pesticide, rezultatele acestora să fie conforme cu normele de siguranță alimentară care să nu pună în pericol sănătatea consumatorului.

Timp de pauză recomandat:
VOLIAM TARGO - 3 zile
ALVERDE - 3 zile
NUPRID 200 SC - 3 zile
AFFIRM - 3 zile
ACTARA 25 WG - 3 zile

Pentru orice apariție suspectă de organisme dăunătoare producătorii agricoli sunt rugați să se adreseze inspectorilor fitosanitari din județele în care au amplasată cultura.



Ştiri recomandate

12