Revenire surprinzătoare în circuitul WTA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După o pauză de patru ani

Revenire surprinzătoare în circuitul WTA

Sport 20 Decembrie 2017 / 15:53 521 accesări
Marion Bartoli și-a anunțat retragerea la numai o lună după ce a triumfat la Wimbledon

Marion Bartoli și-a anunțat retragerea la numai o lună după ce a triumfat la Wimbledon

Tenismena franceză Marion Bartoli, cîștigătoarea turneului de la Wimbledon, din 2013, a făcut un anunţ surprinzător, marţi seară, pe contul ei de Twitter, spunând că va juca în turneele WTA din 2018: „Am ceva să vă spun - anul viitor voi reveni în circuitul de tenis profesionist! Va fi o mare provocare pentru mine! Mai am mult de muncă, dar sper că voi fi pregătită pentru turneul de la Miami”. Bartoli revine în circuitul WTA după patru ani în care s-a crezut că s-a retras definitiv din circuitul WTA, dar tenismena în vârstă de 33 de ani dorește să se bucure din nou de tenis! Decizia lui Bartoli este cu atât mai surprinzătoare cu cât campioana de la Wimbledon s-a luptat cu o boală teribilă, după ce a contactat un virus misterios franțuzoaica slăbind dramatic. „Viaţa mea e un coşmar. Mă rog în continuare ca tratamentul pe care îl urmez acum să aibă efect. Corpul meu a început să refuze tot mai multe lucruri! E vorba de orice. Nu pot mânca şi nici măcar nu pot tasta pe telefon fără mănuşi”, declara Bartoli în urmă cu un an.

Marion Bartoli va reveni în circuit la turneul Premier Mandatory de la Miami (SUA), care va avea loc în luna martie, dar va evolua şi în sezonul de zgură sau în competiţia inter-ţări: „Abia aştept să apar pe teren şi să simt susţinerea fanilor, în special la Paris, la Roland Garros - în ţara mea natală, dar şi în Fed Cup sau la Wimbledon. Acestea sunt obiectivele mele”, a mai adăugat fostul număr 7 mondial, care deţine opt titluri WTA în palmares.

Taguri articol


12