Rezultatele examenului de bacalaureat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rezultatele examenului de bacalaureat

Sesiunea august-septembrie 2020 (înainte de contestații)
Educație 02 Septembrie 2020 / 16:54 1273 accesări

Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2020 la nivelul județului Constanța este de 30,69%, conform unui Comunicat de Presa alInspectoratul Scolar Judetean Constanta.

Din totalul candidaților promovați (395), 281 de candidaţi fac parte din promoţia curentă, iar 114 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă2 candidaţi (aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni).

În Comunicatul de Presa se precizeazăcă media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci).Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afișate astăzi, 2 septembrie, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. La fel ca în prima sesiune, rezultatele sunt publicate prin anonimizare, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD).

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, tot astăzi, în intervalul orar 14:00 - 20:00.
În cazul formulării și transmiterii în sistem electronic a contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie),vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.



Ştiri recomandate

12